Două șocuri într-o singură zi? Cam mult pentru microbiști, cel puțin așa speră brazilienii. După ce Germania a plecat acasă, o altă favorită la Cupa Mondială își joacă rămânerea în competiție. Brazilia e la mâna ei în meciul cu Serbia, însă jocul n-a convins până acum. La Moscova, Neymar începe prin a se face de râs în minutul 4, atunci când dă pe lângă dintr-o poziție excelentă. Ce-i drept, la o fază din offsaid, poziție afară din joc pe care tușierul a semnalizat-o la circa 30 de secunde după ce s-a produs. Patru minute mai târziu, altă bubă!
Marcelo are fața schimonosită de durere, o mână pe picior și alta în aer. Schimbare! Filipe Luis îi ia locul, grijile pentru fundașul stânga al Realului sunt lăsate până după meci, amânate. Asta pentru că sârbilor nu le e frică de adversar (de parcă le-a fost vreodată) și iau brazilia la joc. Joc pe contraatac în special, în momentele în care ies dintr-o apărare exactă și foarte aglomerată. Viitoarea noastră adversară din Cupa Națiunilor e atât de bine așezată defensiv încât brazilienii pasează inutil, la 30 de metri, de la Neymar la Willian și retur. Iar spre jumătatea reprizei, când Serbia avansează, mingea se plimbă pe linia de fund a brailienilor ca într-un blat odios de ligă inferioară. Doar că aici nu e vorba despre așa ceva, e doar o lipsă de idei.
Sârbii încep să joace și dur. Ljajic primește un „galben” pentru că îl zboară pe Neymar de pe traiectorie, Willian e controlat la glezne mai ceva ca la ortopedie, Coutinho e tamponat la fiecare atingere de balon. E greu pentru brazilieni, dar până când? Până când Coutinho pasează genial, între fundașii centrali sârbi, o minge pe care Paulinho alege inteligent să nu o preia. Mijlocașul Barcelonei lasă mingea trimisă de colegul său să cadă, apoi saltă mingea peste portarul sârb. „Freză”, ca la handbal, adică locul din care portarul nu prea poate respinge. 1-0 la pauză, asta pentru că Brazilia ia o gură de claritate, are timp să țină de minge, să își ordoneze jocul.
„Europenizarea” Braziliei a început
Dovada faptului că Brazilia se „europenizează” fotbalistic vine prin minutul 55. Sud-americanii pleacă într-un contraatac superb, învățat parcă din paginile manualului cu jocul echipelor mici, iar pasa superbă, „cârlig” a lui Coutinho e irosită de Neymar, cel care trage în blocaj. Serbia nu ai are nimic de pierdut. Dar Alisson are. Portarul Braziliei respinge prost o minge nu tocmai grea, însă are noroc cu Mitrovic, cel care nu se așteaptă la o asemenea gafă și reia slab. Sud-americanii se joacă cu focul și alimentează Serbia, cea care atacă în strigătele celor peste 10.000 de suporteri din tribunele stadionului.
Neymar își asumă rolul de lider în momentele grele. Ridică violent din brațe înainte să execute un corner, cheamă publicul alături și primește un răspuns de sute de decibeli. Decarul pune mingea pe colț, bate la „scurt”, acolo unde Thiago Silva sare mai bine decât Mitrovic și face 2-0! Selecao în optimile de finală, nu mai pot exista emoții. Sârbii rămân fără energie, îl lasă pe Neymar să zburde pe stânga, și preferă să se apere pentru a limita proporțiile înfrângerii. Brazilia duce meciul fără griji până la final, se califică în „optimi” de pe primul loc și, după cum a demonstrat azi Suedia, Mexicul pare un adversar accesibil în druul spre „sferturile de finală”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER