Atunci și acum. În urmă cu 5 ani, Germania U21 demola România cu 8-0 și ProSport le acorda tricolorilor diplome de loseri. Ce jucători din actualul lot au evoluat în acel meci și care au fost reacțiile: „Trebuie să-i ambiționeze”
La cinci ani distanță de la acel eșec usturător cu 8-0, România U21 și Germania U21 se înfruntă din nou. În 2014, tricolorii antrenați de Viorel Moldovan au suferit cea mai dură înfrângere din istoria fotbalului românesc la acest nivel, iar ProSport i-a premiat cu „diplome de loseri”. Acum, la cinci ani distanță, băieții lui Mirel Rădoi vor să trimită Germania acasă și să se califice în finala EURO 2019.
Din actuala echipă, doar Nedelcu, Pușcaș și Ivan au fost în lot la acel joc cu Germania, din preliminariile EURO 2015. Primii doi au fost integraliști în fața nemților, la care evoluau nume precum Da Costa, Emre Can sau Yunus Malli. Iată cum arăta echipa de start a României la acel joc: Brănescu – Bălașa, Țîru, Boldor, S. Filip – Nedelcu, Crețu, Bumba, Iancu, F. Tănase – G. Pușcaș. Pe parcurs au mai intrat Buziuc, Popadiuc și Dorin Rotariu.
După joc, Federația Română de Fotbal a emis un comunicat prin care să-și prezinte scuzele: „Federația Română de Fotbal își cere scuze fanilor fotbalului românesc pentru două dintre rezultatele echipelor de juniori și tineret din ultima perioadă […]Avem răbdare și încredere, ceea ce așteptăm de la toți suporterii fotbalului românesc. Pentru a construi un viitor solid, nu putem trata superficial niciun moment din prezent!”, se arată scris în comunicatul FRF din 2014.
După ce a văzut diplomele, Viorel Moldovan a spus că jucătorii trebuie să se mobilizeze: „Da, am văzut diplomele. Trebuie să-i amibționeze și mai mult. Trebuie să fie conștienți că nu pot fi lăudați tot timpul. E normal să îl lauzi când face ceva bun, dar trebuie să se obișnuiască cu astfel de critici. Trebuie să ne asumăm ce facem. Au reprezentat România, e o responsabilitate enormă și ținând cont de proporțiile scorului e normală reacția voastră. Eu încă o dată îmi cer scuze pentru modul în care ne-am prezentat la acest meci”, a spus Viorel Moldovan, în 2014, pentru ProSport.
Acum, la cinci ani distanță, tricolorii sunt la 90 de minute de finala Campionatului European. Lucru la care nimeni nu putea visa în trecut. Avem o generație extraordinară, crescută în mare parte în cadrul Academiei Hagi, iar toată țara este alături de trupa lui Mirel Rădoi. Poate nici nemții n-au uitat de acel 5-1 de pe Giulești.
Iată cum arătau dimplomele de loseri din 2014, după acel 8-0
Brănescu a evoluat foarte bine la tineret. În ultima perioadă nu prea a jucat la echipa de club, dar aici a apărat foarte bine. În fiecare meci a avut intervenții importante. În comparație cu liga a doua din Italia, dacă ar juca la Steaua… ar fi senzațional și pentru echipa națională
Bogdan Stelea, fostul antrenor al României U21, 4 ianuarie 2014
E un băiat senzațional care în acest an va face pasul către echipa mare a Romei. Poate juca pe două poziții, lateral dreapta și central, ceea ce e un mare avantaj pentru el. Are un potențial enorm, e unul dintre jucătorii extraordinari pe care îi are România
Gheorghe Hagi, finanțator Viitorul Constanța, 24 iulie 2014
A progresat foarte mult în ultimul timp. Este un caracter deosebit și din acest motiv s-a și impus la echipă, având calități extraordinare de lider. Este exact în execuție, bun finalizator la fazele fixe și posedă o tehnică bună
Daniel Rădulescu, antrenor la Academia Hagi, 18 martie 2011
Putem bate pe oricine. Sîntem uniți, mai ales de cînd a venit domnul Moldovan. E important să creștem de la meci la meci. Credem într-o minune!
Deian Boldor, fundaș România U21, după victoria 4-3 cu Muntenegru U21
Steliano are un viitor frumos, dacă va continua pe acest drum va ajunge un jucător de bază la echipa națională. Are calitate și trebuie să arate că are valoare
Cristi Bobar, director sportiv Dinamo, 22 martie 2014
Cînd am venit la Iași, Crețu era împrumutat la Hunedoara. L-am cerut imediat și pentru că aveam nevoie de jucători care să aibă pînă în 21 de ani. Are răutate, el nu se dă la o parte. În plus, are personalitate, vorbește foarte mult în apărare, el dirijează jocul
Ionuț Popa, fost antrenor CSMS Iași, 16 septembrie 2013
Iancu nu e prea crud pentru Steaua, cu toate că mai are multe de învățat. A avut creșterea mea. Cam la aceeași vârstă am reușit și eu debutul în Divizia A și golurile. Are tehnică, personalitate, inteligență în joc, tehnică de joc și individuală. Lovește foarte bine mingea și are viteză de gândire
Gheorghe Hagi, finanțator Viitorul Constanța, 5 decembrie 2012
Să joci la vârsta asta de maniera în care o face el nu e puțin lucru. Poate avea traseul lui Gabi Torje, un alt jucător care a debutat de foarte tânăr la echipa națională. Depinde doar de el dacă va ști să-și întrețină aceste calități pe care le are. Are tupeu fotbalistic
Victor Pițurcă, selecționerul României, 3 februarie 2012
Suma oferită era prea mică, iar cea cerută de noi va mai creste în această primăvară. El are ambiția de a fi în continuare titular în Liga 1, vrea să joace în preliminariile Campionatului European în naționala U19 a României si are toate șansele să devină mai valoros
Viorel Măstăcăneanu, președinte Ceahlăul, 31 ianuarie 2014
Am mai fost doar o singură dată, când eram la Suceava, în probe la Mogoșoaia. Sunt încântat că am fost convocat, sper să am șansa și să joc și să o fac cât mai bine
Alex Buziuc, atacant România U21, 29 august 2014
Mi s-ar potrivi Anglia, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Spania. Sunt toate campionate puternice, mai ales că fiecare țară are câte trei patru echipe de Champions League
Dorin Rotariu, mijlocaș România U21, 26 septembrie 2013
Dau în scris că Florin Tănase va ajunge un fotbalist de top. Are alura lui Dennis Bergkamp, se vede cum controlează mingea cu capul sus tot timpul, cum stă în teren. Plus că joacă și pe poziția din spatele atacantului. Este un tânăr cu niște calități incredibil
Ilie Dumitrescu, fost internațional, 5 aprilie 2014
Pușcaș sper să ajungă cât mai repede la prima echipă a lui Inter Milano. Crește de la meci la meci, e foarte tânăr și are viitorul în față. Îi prevăd un viitor frumos și cred că va fi noul atacant al naționalei. România va avea parte de un număr „9” cum nu a mai avut de mult timp
Viorel Moldovan, selecționer România U21, după victoria, 4-3, cu Muntenegru