Au țintit semifinalele, au terminat pe 9. Echipa feminină a ratat calificarea în sferturi la Mondialul de tenis de masă

Prima reprezentativă de tenis de masă a României, vicecampioană europeană, a ratat azi accederea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Kuala Lumpur (Malaysia)

Elevele lui Viorel Filimon s-au înclinat în fața selecționatei Coreei de Nord, cu un incredibil 0-3. Dana Dodean a cedat în fața sportivei Ri Myong Sun, scor 1-3 (8-11, 11-7, 7-11, 6-11), în timp ce Eliza Samara a pierdut în fața jucătoarei Kim Song I, scor 0-3 (6-11, 6-11, 3-11). În ultimul meci și cel mai echilibrat, Bernadette Szocs nu a reușit să o învingă pe Ri Mi Gyong, scor 2-3 (11-4, 8-11, 11-7, 10-12, 3-11). 

Coreea de Nord va întâlni Singapore pentru un loc între primele patru formații la Mondialul de tenis de masă. România a încheiat competiția pe poziția a noua. Rezerve au fost Cristina Hîrîci și Adina Diaconu. Delegația României e condusă în Malaysia de președintele FRTM Cristinel Romanescu.

Publicat: 03 03. 2016, 15:51
Actualizat: 03 03. 2016, 15:54