Audiență record la România – Franța! Naționala U21, peste naționala mare. TVR a dat lovitura! Câte milioane de oameni au privit cum tricolorii lui Rădoi au scris istorie la EURO 2019

România U21 s-a calificat în semifinalele EURO 2019, după 0-0 cu Franța. Acum elevii lui Mirel Rădoi se pregătesc de meciul cu Germania, de joi, ora 19:00. Dar, partida România – Franța a însemnat pe lângă o calificare istorică și un record din punct de vedere al audienței.

Astfel, paginademedia.ro a anunțat că 2.5 milioane de telespectatori au urmărit partida la nivel național. În minutul de aur de la 22:48, peste trei milioane de români erau cu ochii pe puștii lui Rădoi!

Comparativ, jocul lui Ianis, Pușcaș sau Radu a fost peste naționala mare, adică partida din martie de pe Pro TV, Suedia – România, a echipei pregătite de Cosmin Contra, a adunat în fața televizoarelor 2.4 milioane de români.

De asemenea, TVR a avut cifre excelente și-n privința publicului tânăr: aproape 50% cotă de piață pe segmentul comercial, adică aproape jumătate dintre tinerii care aveau televizoarele deschise se uitat la meciul României U21 cu Franța U21 de pe TVR 1.

  • România s-a calificat în premieră în semifinalele Campionatului European de tineret și după 56 de ani la Jocurile Olimpice. România a câștigat grupa la golaveraj, după remiza cu Franța, 0-0, dar și naționala din Hexagon e în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.

Pușcaș, unul dintre eroii naționalei, a anunțat încrezător: „Acest drum nu se va opri aici niciodată, la cât entuziasm am văzut și la câtă bucurie. Câtă muncă a fost în grupul ăsta, nu se va opri aici cu siguranță. Nu m-am îndoit în niciun moment, pentru că știam că din primul meci, din primele minute am avut entuziasmul potrivit, am abordat meciurile așa cum a fost nevoie și am simțit că grupul ăsta va ajunge în semifinale.

Noi am jucat să dăm gol, așa cum ne-a spus Mister, dar până la urmă suntem fericiți de rezultat, obiectivul nostru era de a ajunge în semifinale și s-a ajuns prin joc, printr-un punct, un obiectiv mare pentru România. Ne-au rămas două meciuri și dacă o să joc într-un picior, o să dau totul și o să mă recuperez în trei zile, sută la sută. Mă simt obosit, toată echipa se simte obosită, dar avem timp până joi să ne recuperăm cât mai bine. Dacă am ieșit dintr-o astfel de grupă nu ar trebui să ne mai gândim la adversar și să jucăm la fel cum am făcut-o până acum”.

Ionuț Radu, liderul României U21, a anunțat și el: „Le mulțumesc tuturor românilor care ne-au susținut la stadion și tuturor românilor care ne-au susținut din țară. Am primit mesajele tuturor. Nu sunt cuvinte să descriu acest sentiment, calificarea în semifinale. Vreau să aveți încredere maximă în noi pentru că sunt sută la sută convins că nu o să vă dezamăgim, să fiți toți cu noi și să ne trimiteți toate gândurile voastre pozitive, toată dorința pe care o aveți și să vedeți că România va ajunge în topul lumii, foarte curând”.

 

Publicat: 25 06. 2019, 12:37
Actualizat: 25 06. 2019, 17:29