La „grămada” de avertizări lansate în ultima perioadă pentru cei care ajung la Rio, în această perioadă s-a mai adăugat una. Conform ziarului britanic „Independent”, sportivii care concurează la Jocurile Olimpice, dar și turiștii care ajung la Rio cu această ocazie au fost sfătuiți de către medici, ingineri și oameni de știință să țină gura închisă dacă vor intra în ape. Cercetătorii au descoperit că multe din plajele din Rio de Janeiro au fost de mult timp contaminate cu fecale umane, gunoi menajer și chiar organisme moarte.
„Sportivii străini vor înota, literalmente, în rahat uman și riscă să se îmbolnăvească de la toate aceste microorganisme”, a declarat medicul pediatru Daniel Becker pentru „New York Times”, care a continuat: „Este trist, dar, de asemenea, îngrijorător”.
Guvernul brazilian a promis în 2014 că va aloca fonduri importante pentru ecologizarea apelor, dar proiectul a eșuat. Stelberto Soares, un inginer municipal care a lucrat zeci de ani pe probleme de salubritate în Rio, a declarat că eforturile Guvernului de a curăța apele au fost superficiale în cel mai bun caz. „Ei pot încerca să blocheze obiecte mari, cum ar fi canapele si cadavre, dar problemele nu sunt rezolvate, așa că bacteriile și virușii au cale liberă”.
„Trebuie doar să ținem gura închisă „, a spus Afrodite Zegers (24 ani), membră a echipei olandeze de navigație, adică unul dintre cei 10.000 de sportivi din 205 de țări concurente în Brazilia .
Oamenii de știință au descoperit o gamă largă de viruși și bacterii care pot provoca diaree, vărsături și chiar moartea celor care au un sistem imunitar scăzut. Comitetul Olimpic Internațional a susținut însă că apele în care sportivii vor concura la Rio îndeplinesc standardele de siguranță impuse de Organizația Mondială a Sănătății.
Jocurile Olimpice se desfășoară într-o perioadă tumultoasă în Brazilia, acolo unde este epicentrul virsului Zika, rata de criminalitate este foarte ridicată, grevele și protestele sunt la ordinea zilei, iar mai nou s-a demarat și procedura de punere sub acuzare al președintelui suspendat, Dilma Rousseff.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER