Balotelli avertizează sec: „Nu pot să accept!** Dacă cineva face asta, merg direct la închisoare pentru că îl voi OMORÎ!”
După ce fotbaliștii olandezi s-au plâns de faptul că la unul dintre antrenamentele naționalei unii dintre fanii ucraineni prezenți au imitat strigătele unei maimuțe, ceea ce reprezintă evident o aluzie rasistă la adresa fotbaliștilor de culoare din lotul batavilor, un alt fotbalist cu rădăcini africane reacționează pe marginea acestui subiect.
Atacantul Italiei, Mario Balotelli, spune că va uita de orice fel de normă socială și va reacționa extrem dacă va fi victima unor astfel de manifestări.
„Dacă aud comentarii rasiste, părăsesc terenul și plec acasă. Nu pot să accept rasismul, nu suport astfel de atitudini. Suntem în anul 2012, nu își mai au locul acum. Dacă cineva aruncă cu o banană în mine, merg direct la închisoare pentru că îl voi omorî”, a declarat Mario Balotelli.
Deși nu s-ar putea afla într-o astfel de situație, portarul Angliei – Joe Hart, a declarat că va fi solidar cu coechipierii săi dacă aceștia vor trece printr-o asemenea experiență neplăcută.
„Sfatul meu pentru coechipieri este să mergem înainte. Să lăsăm această problemă în mâna arbitrului și a celor de la UEFA. Dacă ei decid să oprească un meci, noi vom ieși imediat de pe teren”, a precizat și Joe Hart.