Zilele brazilianului Malcom în tricoul blaugrana sunt numărate. Cel puțin așa susțin jurnaliștii spanioli de la publicația Sport. Aceștia notează că atacantul în vârstă de 22 de ani a fost pus pe lista de transferuri, iar următoarea sa destinație ar fi Anglia.
Plecarea lui Malcom de pe Camp Nou este o decizie care a fost influențată atât de clubul blaugrana, cât și de jucător. Pe de-o parte, oficialii Barcelonei sunt obligați să vândă fotbaliști pentru a putea cumpăra alții mai puternici și care să aducă un suflu nou în lotul catalanilor, iar pe de altă parte brazilianul nu mai vrea să rămână lângă Messi & Co. dacă nu va fi titular.
Singura șansă ca Malcom să nu plece de la Barcelona este să fie oprit de tehnicianul Ernesto Valverde sau de următorul antrenor al campioanei Spaniei, dacă va fi cazul. În momentul de față, Valverde nu s-a pronunțat că ar vrea să îl păstreze pe brazilian.
Atacantul a evoluat un singur sezon în La Liga. A ajuns la Barcelona în vara anului 2018, contra sumei de 41 de milioane de euro, de la gruparea din Franța, Bordeaux. Atunci, Malcom a avut de ales între formația catalană și AS Roma, echipă cu care era pe punctul de a semna.
În tricoul blaugrana a evoluat de 23 de ori, bucurându-se doar de 1.114 de minute și a marcat patru goluri în toate competițiile. Cel mai memorabil gol al lui Malcom a fost cel marcat în partida tur din semifinalele Cupei Regelui, în fața celor de la Real Madrid. Atunci brazilianul a înscris golul egalizator în minutul 57 al mecilui, 1-1 scor final.
Barcelona l-a contactat pe Robert MartÃnez
Potrivit aceleiași surse, Barcelona l-a contactat pe actualul selecționer al Belgiei, Robert Martinez. Continuarea lui Ernesto Valverde pe banca tehnică de pe Camp Nou în sezonul următor este pusă sub semnul întrebării. Deși președintele clubului blaugrana, Josep Maria Bartomeu, a precizat la finalul Cupei Regelui că actualul antrenor nu are nicio vină pentru evoluția echipei și pierderea trofeului, viitorul lui Valverde este incert.
Robert Martinez nu ar spune nu unei eventuale colaborări cu Barcelona. Tehnicianul spaniol în vârstă de 45 de ani, înainte de a ajunge selecționerul Belgiei în anul 2016, a mai pregătit echipe din Anglia precum Everton, Swansea și Wigan.
📻 [RAC1] | ROBERT MARTÃNEZ is the CHOSEN one to coach Barça when the exit of Ernesto Valverde is confirmed. 🔷 The Catalan is now the best positioned to take over the reign at Camp Nou. pic.twitter.com/CHZbCEL7Z7 — BarçaTimes (@BarcaTimes) May 27, 2019
📻 [RAC1] | ROBERT MARTÃNEZ is the CHOSEN one to coach Barça when the exit of Ernesto Valverde is confirmed.
🔷 The Catalan is now the best positioned to take over the reign at Camp Nou. pic.twitter.com/CHZbCEL7Z7
— BarçaTimes (@BarcaTimes) May 27, 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER