Beatrice Romanescu: „Eliza, Dana și Bernie sunt chinezoaicele noastre”
Beatrice Romanescu (foto), director de imagine al FRTM, a luat ochii tuturor la finala echipei feminine cu Germania (1-3) și pentru că a abordat o vestimentație românească. „Am ales să port o ie pentru a vedea toată lumea că România impresionează și prin costumele tradiționale. Fetele au făcut o bună imagine sportului românesc și mie îmi place să spun că Eliza, Dana și Bernie sunt chinezoaicele noastre”, a declarat oficialul federației. În 2013, România a luat aur european cu echipa de cadete și cu echipa de junioare și argint la CE cu echipa de senioare. La fel s-a întâmplat și în 2012.
Sportivii merg la micul dejun la hotelul în care sunt cazați, iar prânzul și cina le iau la sala de concurs
2,7 grame e greutatea unei mingi
1992 e anul în care s-a introdus ca sport demonstrativ la Jocurile Olimpice tenisul de masă
Două palete are voie să aibă la un meci un jucător
Samara: „Vreau aur și la simplu și la dublu”
Azi debutează la Schwechat meciurile de simplu și de dublu (masculin și feminin) de pe tablourile principale. Repartizați direct între primii 64 au fost Eliza Samara, Dana Dodean, Bernadette Szocs și Adrian Crișan, care vor întâlni sportivi veniți din calificări. Restul tricolorilor au luptat în grupele preliminare, iar deznodământul seriilor s-a decis după închiderea ediției. „Vreau aur și la simplu, și la dublu”, spune Samara, a patra jucătoare a Europei. La dublu, mizăm direct pe tabloul de 32 pe cuplurile Crișan / Filimon și Ionescu /Szocs (masculin) și Dodean / Samara (feminin). Celelalte duouri intrate pe tablou s-au decis după terminarea ediției.
Două perechi de frați la Europene
România beneficiază la CE de la Schwechat de două perechi de frați, situația nemaiîntâlnită în niciun lot prezent în Austria. Din Arad vin Daniela și Adrian Dodean, iar din Târgu Mureș vin Bernadette Szocs și Hunor Szocs. Iar pentru a întări ideea potrivit căreia tenisul de masă e „virusul” care se transmite rapid în familii, de remarcat e faptul că Viorel Filimon, antrenorul formației feminine medaliată cu argint, e tatăl jucătorului Andrei Filimon, unul dintre cei mai buni exponenți ai acestui sport în România ultimelor două decenii.
Cine intră la ore?
Sportivii prezenți la CE din Schwechat, un orășel situat lângă Viena, fac antrenamentele într-o sală de sport a unei școli amplasate la 5 minute de arena care găzduiește competiția. Și pentru că orele de curs sunt delimitate de pauze printr-un zbârnâit sistematic, jucătorii susțin că „sirena” îi oprește din cursul firesc al pregătirii. „E atât de tare, încât fetelor le sare inima din stânga în dreapta! Mai bine ne-ar fi pus un gong ca în meciurile de box. Concentrarea se poate pierde ușor după un astfel de semnal sonor”, spun jucătorii.
100 de ziariști acreditați la Schwechat
Centrul de presă din sala Multiversum din Schwechat a fost instalat la ultimul etaj și a luat forma unei tribune principale. Din acest sector, cei 100 de jurnaliști acreditați privesc meciurile ca și cum s-ar afla la etajul doi al unui bloc, dar beneficiază de o imagine de ansamblu pentru că se joacă de regulă simultan la cele patru mese. La subsol se află o altă arenă care conține opt mese de joc.