Bernadette Szocs s-a clasat pe locul 6 la puternicul turneu ITTF Europe Top 16. Dana Dodean a încheiat pe 8

Bernadette Szocs a ocupat locul 6 în turneul de tenis de masă ITTF Europe Top 16, care reunește la Antibes (Franța) cele mai bune jucătoare de pe continent, în timp ce Daniela Dodean-Monteiro a ocupat locul 8, informează Agerpres. 

În sferturile de finală, Szocs a fost învinsă de germanca Petrissa Solja cu 4-2 (11-9, 11-8, 6-11, 11-9, 7-11, 11-6), iar Dodean a fost întrecută de Jia Li (Austria) cu 4-0 (11-6, 11-8, 117, 11-7).

În primul meci de clasament, pentru pozițiile 5-8, Szocs și Dodean au fost adversare, Bernadette câștigând cu 4-3 (11-8, 4-11, 9-11, 6-11, 11-9, 11-8, 12-10). Bernadette Szocs a renunțat la meciul pentru locurile 5-6, pierzând cu 0-4 (0-11, 0-11, 0-11, 0-11) la ”masa verde” meciul cu Georgina Pota (Ungaria).

Daniela Dodean-Monteiro a fost învinsă de suedeza Mathilda Ekholm cu 4-2 (11-8, 11-9, 8-11, 12-10, 7-11, 11-6) în meciul pentru locurile 7-8.

Elizabeta Samara, campioana europeană din 2015, a fost operată de menisc și a ratat participarea la competiția de la Antibes

Publicat: 05 02. 2017, 16:47
Actualizat: 05 02. 2017, 16:48