Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs și-a asigurat o medalie la individual la Universiada de la Gwangju (Coreea de Sud).
Sportiva formată la CSM Bistrița s-a calificat în semifinale după ce a trecut în sferturi de jucătoarea taiwaneză Cheng, scor 4:0 și va juca în penultimul act, luni, cu chinezoaica Yang Yue. La tenis de masă nu se joacă finală mică, astfel încât componenta echipei naționale și-a asigurat deja medalia de bronz.
„De unde vin bucuriile unui jucător de tenis de masă? Din munca pe care am depus-o, pentru și-a arătat rezultatele. Că sunt de 11 ori campioană europeană, de trei ori medaliată la Mondiale, am două locuri 5 la JO de tineret și la mondialele de cadeți am devenit și vicecampioană mondială. Mi-a plăcut faptul că toți antrenorii au avut încredere în mine din prima zi de când m-au văzut până azi și pentru că părinții mei au acceptat și au fost tot timpul lângă mine. Ei îmi plăteau concursurile, au dat tot ceea ce puteau pentru mine și pentru fratele meu și vreau să le mulțumesc pentru asta”
Bernadette Szocs, într-un interviu pentru ProSport în octombrie 2014
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER