„Blestemul” campioanei mondiale. Spania împărtășește soarta Franței și a Italiei

  • Spania a părăsit în această seară rușinos Mondialul, după doar două partide din grupa B (înfrângere, 5-1 cu Olanda și eșec, 2-0, în fața naționalei statului Chile), înscriindu-se pe lista „blestemată” a formațiilor campioane mondiale care părăsesc următoarea ediție a celei mai importante competiții de fotbal din lume din faza grupelor.

Era tiki-taka a apus definitiv. Trupa lui Del Bosque a demonstrat încă o dată că stilul de joc adoptat a devenit unul extrem de previzibil pentru adversari. Dacă eșecul cu Olanda a fost pus pe seama întâmplării, ibericii putând închide partida din prima repriză (la 1-0, „El Chino” David Silva a ratat uluitor), pentru ca apoi, pe final, să cadă pradă șarjelor ofensive ale batavilor, impotența spaniolilor a fost mai mult decât evidentă în partida de miercuri seară, contra lui Vidal&Co.

Spania a părăsit pe ușa din dos un Mondial pe care voia să îl câștige din nou, confirmând încă o dată că, după o performanță extraordinară la un turneu final de Campionat Mondial, urmează, în mod firesc, și un recul. Franța (2002) și Italia (2010) s-au confruntat în istoria recentă cu probleme similare, dar niciuna dintre campioanele mondiale menționate nu au avut două înfrângeri în primele două partide din grupele Mondialului.

În urmă cu 4 ani, în Africa de Sud, Italia avea aceeași soartă ca și formația lui Del Bosque. Venită din postura de campioană mondială în exercițiu, squadra azzurra a avut parte de o grupă relativ ușoară, însă a eșuat lamentabil. Italienii au debutat cu două egaluri – cu Paraguay și Noua Zeelandă -, pentru ca în partida decisivă pentru calificarea în optimi să piardă, scor 3-2, în fața Slovaciei. În ceea ce îi privește pe francezi, aceștia au simțit pe pielea lor cât de mare este presiunea pe o campioană mondială în 2002. După ce au impresionat în țara lor natală patru ani mai devreme, administrându-i Braziliei în finală, un sec 3-0, Zidane&Co nu au reușit să înscrie vreun gol: înfrângere cu Senegal, remiză cu Uruguay și eșec în fața Danemarcei.

  • Brazilia (1966) este cea de-a patra campioană mondială care părăsește următoarea ediție din faza grupelor

  • Aranguiz (Chile) este al patrulea jucător din ultimii 50 de ani care reușeștesă înscrie și să trimită o pasă decisivă într-un meci contra Spaniei la un turneu final de Campionat Mondial

2-1 a fost rezultatul final al disputei Spania – Chile din faza grupelor, la CM 2010  

6 goluri a primit Spania la turneul final al Europeanului din 2012, când și-a apărat cu succes titlul cucerit 4 ani mai devreme. În Brazilia, apărarea iberică a fost „perforată” de 7 ori în 2 partide

1962 este anul în care Brazilia reușea să își apere titlul câștigat cu 4 ani în urmă, de atunci nimeni nereușind această performanță. Singura formație care a mai reușit „dubla” a fost Italia, care se impunea la edițiile din 1934 și 1938

2006 a fost anul în care Spania pierdea pentru ultima oară în două meciuri la rând (2-3 cu Irlanda de Nord și 0-2 cu Suedia)

Publicat: 19 06. 2014, 00:05
Actualizat: 19 06. 2014, 00:09