După festinul de la sută, unde 7 dintre cei 8 atleți au reușit să doboare granița celor 10 secunde (record absolut), sprinterii au revenit în arenă pentru proba de 200 de metri.
Usain Bolt țintește a cincea medalie de aur (are 3 la Beijing – 100m, 200m și ștafeta de 4x100m și una la Londra, la 100m), dar toți specialiștii consideră că în această probă îi va fi mai greu să se impună decât la sută. Deși a scăpat de Asafa Powell, Tyson Gay și Justin Gatlin, Yohan Blake pare mai decis ca oricând să pună capăt supremației „Fulgerului”. Cu un 19.26 secunde, reușit în 2011, colegul lui Usain deține a doua cea mai bună performanță din istorie, după recordul lui Bolt (19,19s).
În seriile de astăzi, surprizele au lipsit cu desăvârșire, surprinzând doar faptul că Wallace Spearmon nu a reușit să își câștige seria. Oricum, numele mari au mers cu motoarele la ralanti, astfel că abia semifinalele de mâine vor arăta în ce măsură putem spera la un nou record mondial sau în ce măsură Usain Bolt poate fi bătut. Cel mai bun timp a fost realizat de Alex Quinonez, care a oprit cronometrul la 20,28 secunde.
Câștigătorii seriilor la 200m Seria 1: Usain Bolt – 20,39s Seria 2: Cristophe Lemaitre – 20,34s Seria 3: Maurice Mitchell – 20,54s Seria 4: Yohan Blake – 20,38s Seria 5: Warren Weir – 20,29s Seria 6: Alex Quinonez – 20,28s Seria 7: Churandy Martina – 20,58s
Semifinalele probei au loc miercuri seară, de la 22:10, în timp ce marea finală urmează a se disputa joi, de la 22:55
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER