Bursa transferurilor | Axa începe cu Axel! United a intrat în cursă cu Juventus și Napoli pentru Witsel, unde merge Ibra și ispită pentru Embolo

Calificat în sferturi la Euro după victoria Belgiei, scor 4-0 cu Ungaria, mijlocașul Axel Witsel (27 de ani) e bombardat cu oferte. În prezent la Zenit Sankt Petersburg, Witsel se va transfera la finele turneului din Franța. Tuttomercato scrie că Manchester United a intrat în cursă pentru achiziționarea belgianului, însă gruparea din Premier League trebuie să ofere o sumă consistentă pentru că în pole-position se află formațiile din Serie A, Juventus Torino și Napoli.

La final de aventură cu Paris Saint Germain, Zlatan Ibrahimovici ar putea merge și el în Anglia. Ziaristul italian Ginaluca Di Marzo dezvăluie că destinația cea mai sigură pentru căpitanul Suediei este Manchester United. Mirror notează că elvețianul Embolo, atacantul lui Basel, va semna cu Schalke 04 pentru 25 de milioane de euro.

Borussia Dortmund se interesează de Karim Bellarabi de la Bayer Leverkusen, însă oficialul Rudi Voeller, fost campion mondial în 1990 cu naționala Germaniei, susține că „Bellarabi nu e de vânzare”. Borussia îl va vinde în această vară pe armeanul Henrichk Mkhytarian.

Arsenal e pe punctul să-și asigure serviciile unuia dintre cei mai căutați atacanți din Premier League, belgianul Romelu Lukaku. În vârstă de 23 de ani, Lukaku a înscris 18 goluri pentru Everton în sezonul recent încheiat, iar presa din Marea Britanie a speculat intens în această vară pe seama unei reveniri a acestuia la Chelsea, clubul care îl achiziționa în 2011, la doar 18, cu 22 de milioane de euro.

Publicat: 27 06. 2016, 12:56
Actualizat: 27 06. 2016, 13:12