„Adevărul este că, în acest moment, nu mă interesează”. Acesta a fost singurul comentariu făcut de Leo Messi – vizibil stânjenit de situație – după ce Comisia Tehnică a FIFA l-a desemnat cel mai bun jucător al turneului. Printre nominalizați s-au mai aflat germanii Hummels, Muller, Kroos și Lahm, columbianul Rodriguez, olandezul Robben, brazilianul Neymar, precum și conaționalii lui Messi, Mascherano și Di Maria.
Messi e într-o formă slabă de două luni. Nu știu dacă își va mai reveni sau a intrat deja într-un declin sportiv după atâția ani la nivel de top. Se discută foarte mult despre asta în Spania Cosmin Contra, antrenor Getafe
Decizia FIFA a surprins întreaga lume, iar comentariile negative nu au întârziat să apară. Din Anglia până în Argentina, acolo unde Diego Maradona, cea mai importantă voce a fotbalului finalistei CM, a catalogat hotărârea FIFA drept „un plan de marketing”: „I-aș da lui Leo și cerul, și pământul, dar nu e în regulă atunci când cineva primește un trofeu doar pentru a îndeplini un plan de marketing. L-am văzut pe Leo că nu ar fi vrut să urce acolo și să primească premiul”. „Uitați de premiul acordat lui Messi. E o glumă nereușită. El e un jucător de vis, dar nu a fost cel mai bun al acestui turneu. Această distincție îi aparține lui Mascherano, cel care a jucat ca un supraom duminică”, scrie și Oliver Holt, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști ai cotidianului britanic Daily Mirror. „FIFA a încurcat > cu >”, spun și jurnaliștii site-ului whoateallthepies.tv.
Campion mondial în 2006 cu Italia, Alessandro Nesta a comentat și el: „Messi a fost o alegere proastă pentru titlul de omul turneului final”.
Niște cretini! Și-au bătut joc de Messi, l-au făcut de râs. Prin asta a vrut Blatter să se răzbune pe Maradona Dumitru Dragomir, fost președinte LPF la sport.ro
Sabella, singurul care crede că Messi merita premiul
Controversa creată de FIFA a devenit și mai interesantă atunci când forul mondial a publicat pe site-ul oficial cel mai bun „11” al turneului recent încheiat. Din echipa de vis a competiției lipsește tocmai Leo Messi, omul desemnat duminică drept cel mai bun fotbalist al Mondialului din Brazilia. Jurnaliștii argentinieni de la Ole analizează formația în care au un singur conațional, pe Rojo. Aceștia susțin că poate fi înțeleasă absența lui Messi, dar nu și cea a a lui Javier Mascherano: „Chiar dacă a fost o decizie care a stârnit o polemică, Leo Messi a primit „Balonul de Aur” al acestui turneu și nu figurează în echipa Mondialului. E un > destul de ciudat. Pentru alcătuirea lui, FIFA a utilizat un sistem de statistici criticat pe parcursul turneului. Mascherano a fost pe poziția a șaptea în categoria jucătorilor de pe postul său…”.
Singurul pentru care decizia FIFA de a-l premia pe Messi nu poate fi pusă la îndoială este selecționerul Argentinei, Alejandro Sabella: „E un trofeu pe deplin meritat. A făcut un turneu final foarte bun și ne-a dus până în finală”. Un amănunt interesant de statistică arată că goalkeeper-ul nemților, Manuel Neuer, a avut mai multe pase reușite decât superstarul Argentinei Leo Messi. Portarul german a reușit 244 de pase corecte, în timp ce Messi s-a oprit la 242.
Messi a fost ales cel mai bun jucător al Mondialului, dar el știe că nu a reușit să strălucească până acolo unde își dorea. A plecat cu un gust amar din Brazilia Începutul editorialului semnat de Martin Eula în ziarul argentinian „Ole”
PREMIILE ACORDATE DE FIFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER