Calificarea în sferturile Campionatelor Europene, disecată de antrenorul Petre Arnăutu: „M-am gândit puțin la asta… Dar, am trecut! Întotdeauna am avut un start mai greoi, nu e prima oară”. Portretul fetelor și capitolul la care lucrează intensiv

Calificarea în sferturile Campionatelor Europene, disecată de antrenorul Petre Arnăutu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petre Arnăutu, antrenorul care conduce această echipă, a vorbit pentru ProSport despre acest debut îndreptat de Campionat European, al unei echipe cotate cu șanse și cu pretenții la nivel european și mondial.

Orice sportiv are emoții, are trac de concurs. La noi, s-a văzut mai mult. Am început greu, dar pe parcurs am mai echilibrat situația și am început chiar să și câștigăm. A fost, sigur, și emoția de a fi acasă, și starea de moment – sunt mai multe. Dar, întotdeauna am avut un start mai greoi, nu este prima oară. Poate atunci echipa era mai omogenă, iar acum a fost un pic mai greu. Trebuie să recunosc, am avut și emoții. După acel meci pierdut de la 2-0, cu Germania, 2-3… M-am gândit puțin la asta… poate nici nu ne calificăm. Dar, am trecut. Dumnezeu a fost bun. Am trecut. Fetele au început să își revină și să joace din ce în ce mai bine. Am trecut deja un prim meci ‘de baraj’ (n.r. – eliminatoriu). Acum, din baraj în baraj. Mâine. Sper ca noaptea să fie un sfetnic bun și fetele să uite de starea asta de stres și să se conecteze din nou, bine, la partea de joc, nu la partea de adversar„, spune Petre Arnăutu, schițând un zâmbet în salonul VIP al Sălii Polivalente din Cluj.


Foto: Cezara Paraschiv / ProSport

România s-a calificat în sferturi cu un 3-0 la care a contribuit fiecare jucătoare din echipa lui Petre Arnăutu: Andreea Dragoman, Tania Plăian și Andreea Hudușan. „Fiecare dintre ele a jucat bine și și-a făcut treaba pe poziția pe care a fost distribuită. Este foarte bine și foarte ușor, așa, în sistemul de joc pe care îl avem ca echipă. Ar fi foarte ușor ca fiecare să scoată un meci din maxim două posibile. Dacă jucătoarea de pe poziția trei își face bine treaba, atunci echipa poate să câștige„, spune antrenorul cu peste 40 de ani de experiență.

Parcursul României, în competiția juniori fete 1 (15-18 ani)

  • România – Germania 2-3 – Grupa D
  • România – Franța 1-3 – Grupa D
  • România – Spania 3-0 – Grupa D
  • România – Cehia 3-0 – optimi

! Miercuri, de la 11:10, urmează sfertul de finală cu Serbia, o echipă fără naturalizări, ca și România, care a învins cu 3-0 Italia, în optimi, după un start greoi în grupă, la fel ca cel al echipei conduse de Petre Arnăutu: înfrângere 2-3 cu Slovacia, victorie 3-2 contra Croației, apoi 3-0 cu Turcia – în ultimul meci al Grupei B.


Andreea Dragoman. Foto: Cezara Paraschiv / ProSport

Una singură dintre urmașele Elizei Samara, Danei Dodean și Adinei Diaconu se face auzită tare de tot în Polivalenta nouă din Cluj. Ea e Tania

Tania Plăian se încurajează după fiecare punct. Ca Bernie Szocs. Le încurajează pe coechipiere. Punct de pucnt. Consumă energie cât pentru trei și se face imediat remarcată. Petre Arnăutu ne introduce în lumea elevelor sale.

Este o generație de fete bune, cu potențial, care vin pe fondul unui sistem – al unei școli, ai unei istorii, ai disciplinei și ai unor antrenori, ai unei federații care organizează și știe foarte bine ceea ce vrea. Cu aceste fete cred că trebuie mult mai mult lucrat pe parte psihică. Au rămas în echipă doar fete cu rezultate la Campionate Europene și Mondiale, ele pot oricând să facă un joc bun și să ne ducă acolo unde ne este locul. Avem încredere, le ajutăm și sperăm că împreună putem face lucruri bune„, explică omul care a crescut-o de la cel mai de jos nivel, până spre titlul european al senioarelor, pe Adina Diaconu.

Tania este mai dezinvoltă – nu mai sociabilă, pentru că nici una dintre ele nu este atât de sociabilă, Fiecare are felul ei de a se comporta. Una este mai interiorizată, de fapt – și Andreea Dragoman, și Andreea Hudușan sunt puțin introvertite. Niciuna nu își exprimă prea mult bucuria, în situațiile de câștig, cum nu sunt nici la polul opus – când pierd – să fie nervoase„, spune Petre Arnăutu.


Tania Plăian. Foto: Cezara Paraschiv / ProSport

Dacă Cristi Pletea ‘a scăpat’ paleta din mână după un punct pierdut în meciul din optimile de finală, România – Spania, pe care, ulterior, l-a câștigat cu 3-1, aducând primul punct echipei de juniori, junioarele lui Petre Arnăutu nu vor face așa ceva.  „Fetele sunt mai ponderate. Avem o relație frumoasă, ne respectăm între noi, ne respectăm între noi. Băieții sunt mai visători, mai poetici. Sunt valoroși, dar este alt temperament. Dar, niciun moment nu trebuie să uităm că sunt copii„, spune Petre Arnăutu, pregătit pentru a li se alătura fetelor sale, la hotel, pentru o noapte în care trebuie să pregătească, în minte, duelul cu arțăgoasa Serbie

  • România va fi reprezentată și în sferturile băieților la juniori 1, după ce tricolorii au învins, cu 3-1, Spania.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×