Într-un interviu pentru DolceSport, spadasina Loredana Dinu (32 de ani), campioană olimpică la Rio cu echipa feminină, și-a anunțat retragerea din activitatate. Cea mai bună sportivă a clubului Dinamo în 2016 e multiplă campioană mondială și europeană pe echipe și a început scrima la Craiova, sub îndrumarea profesorului Dumitru Popescu.
Invitată în urmă cu două luni la ProSport LIVE, Loredana a vorbit despre două persoane importante din viața sa: soțul său și tatăl său care, din păcate, a trecut în neființă în urmă cu șapte ani.
Dinu face parte din echipa de spadă feminin, medaliată cu aur la JO de la Rio, iar sportiva a recunoscut că soțul ei, Bogdan, a jucat un rol important în cariera sa: „Lor, soților noștri, le este foarte greu. Eu, cu Simona Gherman, am fost mai norocoase. Suntem în București amândouă. Simona Pop, fiind din Satu Mare, căsătorită, soțul ei e acolo, ea e, în cea mai mare parte a timpului, în București. S-au văzut extrem de rar.
Ana e cu Pavel Popescu, care face polo. Automat și el are foarte multe deplasări, cantonamente. Cumva am fost norocoasă să-l am alături de mine, pe soțul meu, atunci când mă întorceam în București. El a fost cel mai mare susținător. Eu recunosc, că fără sprijinul lui nu știu dacă aș fi reușit. Ce face Bogdan mi se pare extrem de greu. Tot timpul să stea să aștepte să vin de undeva. Mie mi se pare extraordinar de greu. Noroc că m-a luat așa. Acum 13 ani știa care e viața mea și s-a obișnuit, dar e foarte greu să creezi o familie pe un astfel de program. De multe ori lipsesc la momentele importante”.
„Ultima competiție la care a fost Bogdan a fost Campionatul European. Aș fi vrut să vină cu mine într-un moment în care sunt pe podium. Eu am avut noroc că m-a sprijinit. El a fost cel care m-a ajutat să revin mai repede și îmi reamintea că eu mă pregătesc pentru JO și nu pentru competiția „x”, „y”, „z”. Datorită lui am ajuns să fiu cu capul limpede la Rio”.
Dinu a vorbit și despre un subiect sensibil din viața sa. Tatăl său a încetat din viață în urmă cu șapte ani, iar sportiva a rememorat câteva dintre momentele petrecute cu părintele său: „De fiecare dată când aveam competiție le spuneam părinților >. Tata era atât de pasionat și nu voia ca ceilalți din sală…. Se lua de adversarii mei. Doar copilul lui este cel mai bun și este cel mai frumos.
„Tata a fost un om al sportului. Până să ne naștem noi, el a făcut culturism de performanță. Când am apărut noi a lăsat-o mai moale și după vârsta de 40 și ceva de ani s-a întors la sală. Iar înainte să se întâmple tragicul accident era așa într-o stare… Aflase că avea și diabet de ceva timp și nu suporta să-i spui că a slăbit. Mergea la sală și făcea antrenamente mai dure decât cei mai tineri. Tata a iubit extrem de mult sportul. În perioada în care eram cadetă, junioară nu mă lăsa deloc. Mă stresa cu >.
Îmi voia binele. Informația de la el o primeam, dar nu conștientizam, deoarece, la vremea aceea, nu făceam atât de multă pregătire fizică. Mai mult eram cu spada și nu mai aveam timp de altceva. El s-a ținut de mine. Mi-a părut atât de rău că nu l-am ascultat. Pe parcurs m-am mai maturizat și l-am mai înțeles. Am fost la sală cu el, mi-a dat sfaturi, îmi făcea program, dar în momentul în care venea într-o sală de scrimă, toată lumea trebuia să țină cu mine. Nu suporta gândul că părintele altui copil ținea cu propriul copil. A fost o persoană care a iubit sportul„.
„Preferam să rămân o anonimă, dar el să trăiască”
„Cei care fac culturism preferă echipamentul mai strâmt. Și de multe ori avea momente în care se îmbrăca în colanți, iar tata avea niște picioare extrem de bine conturate și era extrem de bine proporționat. Era extrem de atent la alimentație, mai atent decât mine. Era fecioară, nu știu dacă avea vreo legătură, dar a avut o voință extraordinară. Întâmplător, când s-a accidentat la serviciu la picior a început să sculpteze. Tata a fost exemplul meu.
După ce el nu a mai fost printre noi, cariera mea, pe plan sportiv, a căpătat un avânt. Cumva m-am gândit că trebuie să ți se întâmple ceva rău ca mai apoi să urmeze ceva bine. Dacă m-ai intreba, aș fi prefera să rămân o anonimă și să trăiască în continuare, dar nu am putut alege. Ne lipsește enorm. S-au împlinit șapte ani de când nu mai este, dar tot ce le spun celorlalți e să se bucure de ai lor și să-i prețuiască. De asta îmi pare rău, că nu i-am prețuit mai mult. Sunt conștientă că ei știau că-i iubesc, nici nu se pune problema, dar aș fi vrut să-i arăt și mai mult.
Eu, când mergeam la sală să-l salut, intram în sală și ce crezi că făcea el. Vorbea cu ceilalți din sală despre mine sau despre sora mea. El ne lăuda în continuu. Noi am fost viața lui”, a declarat Loredana Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER