Când talentul nu se predă!** Golurile lui Șevcenko au adus victoria Ucrainei la primul meci de la un turneu final al Euro
Luni seară, Ucraina și-a certificat girul dat de UEFA pentru a fi gazda Euro din acest an. A făcut-o pe teren, cu suflet și din inimă. Din glezna lui Șevcenko, din talentul lui tăvălit de mulți și chinuit de durerile fizice din ultimii ani. A arătat că merită să ofere lumii sărbătoarea fotbalului nu doar din birourile șefilor de la Kiev ori de la UEFA. Victoria cu Suedia (2-1) e a lui, a căpitanului, a Ucrainei, a fotbalului. Care luni, pe Olimpicul din Kiev, a mai adăugat o statuie în viață în vitrina all-time: Șevcenko. Andrei Șevcenko (35 de ani)!
Cifrele 55 și 62 vor rămâne adânc întipărite în memoria microbistului ucrainean. Acestea semnifică minutele în care Ucraina a întors un meci, cel cu Suedia, la prima prezență din istorie la Euro. Legenda de pe bancă, Blohin, și legenda din teren, Șevcenko, și-au dat mâna și au întors un destin ce nu le părea deloc favorabil. Înaintea turneului, ucrainenii sperau de complezență și țineau degetele încrucișate atunci când se vorbea despre Grupa D, cu Anglia, Franța și Suedia, ca adversari. Nimeni nu l-a luat în seamă pe bătrânul Andrei, pe căpitan. „Nu mai poate, uitați-vă la el! De abia se mișcă, nu mai are explozia de altădată”, murmurau microbiștii. Ultima mostră: amicalul cu Turcia, pierdut de Ucraina (0-2) chiar înainte de debutul EURO. Singurul care a crezut în el a fost Blohin. Numai un fost mare fotbalist putea ghici ce mai poate un talent intrat în conservare.
„Mai pot sau trebuie să mă las?!”
Două goluri cu capul, ambele la colțul scurt, execuții de mare atacant. Nu prea îl mai văzusem pe Șeva bucurându-se într-un meci cu miză de pe vremea când juca la Milan. Sau de pe vremea când dădea trei goluri goluri Barcelonei pe Camp Nou în tricoul lui Dinamo Kiev, marea sa dragoste. Până la seara magică de luni, același Șeva a avut nopți întregi de nesomn, chinuite de gânduri negre. „Mai pot sau trebuie să mă las?! Genunchii nu mă mai țin, spatele e înțepenit… Dar jucăm acasă turneul final al EURO, primul pentru noi… Nu, nu trebuie să cedez, trebuie să lupt”. Vorbe, gânduri, iarăși vorbe…
„Șeva”, parola universală în Ucraina
La conferința de presă de după meciul cu Suedia, căpitanul a dezvăluit câteva dintre îndoielile lui. „Mi-am spus întotdeauna că trebuie să lupt pentru a fi din nou în formă. Nici n-am vrut să mă apropii de teren, dacă nu mă simțeam bine din punct de vedere fizic. Am luptat și am reușit să bucur milioane de suporteri!”, a precizat Andrei, cu un zâmbet de puști care tocmai găsise bucuria golului. „Dacă ar fi să-mi aleg cea mai fericită zi din viața mea, cred că aceasta va fi”, a mai adăugat el. Și o constatare statistică, care poate face mai mult decât o mie de cuvinte: 16 ani fără o lună au trecut de la primul său gol în tricoul naționalei! De atunci și până acum s-au mai adunat alte 47, iar el promite că nu se va opri aici…
Lecția pe care Șeva a predat‑o la meciul cu Suedia e un model pentru fiecare dintre noi. Fie că jucăm fotbal, fie că doar îl privim ori doar că scriem despre el, cu toții avem de învățat câte ceva. Șeva a devenit sinonim cu succesul. Mai mult, a devenit un soi de limbaj universal de la Kiev și până la Donețk, acolo unde dacă ceri un suc în engleză, ți se dă un pahar de votcă. Dar dacă zici „Șeva”, ți‑ai găsit imediat prieteni.
19 trofee a câștigat Andrei Șevcenko cu Dinamo Kiev, AC Milan și Chelsea, printre care Liga Campionilor în 2002 – 2003 cu AC Milan
9 goluri a marcat Șevcenko pentru Chelsea în 46 de partide
La o oră după ce a marcat o dublă în poarta Suediei, Șevcenko a avut un accident rutier în Kiev, după ce s-a tamponat ușor cu altă mașină
170 de meciuri a evoluat starul ucrainean pentru Dinamo Kiev, marcând de 83 de ori
244 de partide a jucat Șevcenko pentru AC Milan, reușind să marcheze 127 de goluri
Andrei Șevcenko este al trei marcator all-time din Liga Campionilor cu 58 de goluri, după Ruud Van Nistelrooy (60 de goluri) și Raul (71 de goluri)
Șevcenko a câștigat în 2004 Balonul de Aur, fiind al doilea fotbalist ucrainean, după Oleg Blohin (1975)
ANGLIA / Muzicieni interziși pe „Donbass Arena”
Fanii Angliei au avut parte și de momente neplăcute înainte de meciul cu Franța (1-1), de luni. Mai ales o trupă muzicală, „England Supporters Band”, care n-a avut acces pe „Donbass Arena”! Deși muzicienii susțin că au avut acordul UEFA, dar și pe cel al oficialilor ucraineni, de a pătrunde pe stadion, forțele de ordine le-au confiscat acestora instrumentele. Trupa, originară din Sheffield, cântă pe stadioanele unde joacă selecționata Angliei de 18 ani și a participat la peste 300 de meciuri consecutive. Seria le-a fost stopată luni de aprigii stewardzi de la „Donbass Arena”.