Ce anunț! Cristi Chivu poate antrena o echipă din Serie A

Cristi Chivu (38 de ani) este aproape de o primă experiență ca antrenor la nivelul echipelor de seniori. După ce a făcut primii pași în această postură prin creșterea tinerilor de la academia celor de la Inter Milano, fostul fundaș poate duce totul la un alt nivel. Din păcate, nu este vorba de o poziție de principal, ci de una de secund. Eusebio Di Francesco este pe lista Sampdoriei pentru postul de tehnician, iar acesta din urmă îl vrea în stafful tehnic și pe Cristi Chivu. O decizie finală va fi luată în următoarele zile, întrucât gruparea italiană a rămas fără antrenor. Marco Giampaolo  s-a depărțit de Sampdoria după 3 ani și e gata să o preia pe AC Milan.

Cristi Chivu s-a născut pe 26 octombrie 1980 la Reșița, acolo unde și-a început cariera de fotbalist, îndrumat de tatăl său, Mircea Chivu. Fostul fundaș a debutat pe prima scenă a fotbalului românesc pe data de 30 august 1997 în meciul CSM Reșița – Universitatea Cluj. Un an mai târziu, Chivu a semnat cu Universitatea Craiova. Nu a stat prea mult în echipa oltenilor. După doar un sezon, apărătorul a ajuns la Ajax Amsterdam, acolo unde a devenit și căpitan. După 4 ani în Olanda, s-a transferat la AS Roma, echipă pentru care a evoluat timp de 4 sezoane. Și-a încheiat cariera la Inter, unde a evoluat în perioada 2007-2014.

În tricoul nerazzurro a câștigat un trofeu Champions League, a fost de trei ori campion al Italiei și de tot atâtea ori a ridicat și Cupa Italiei, plus o Supercupă a Italiei.

La echipa națională a României, Chivu a debutat în 1999, într-un amical cu Cipru și a evoluat în 75 de meciuri, marcând de trei ori, A participat alături de tricolori la EURO 2000 și EURO 2008 și a purtat banderola de căpitan a naționalei până în 2011, când s-a retras.

 

Publicat: 16 06. 2019, 19:04
Actualizat: 16 06. 2019, 19:58