Ce înseamnă să nu-ți uiți primul antrenor. Loredana Dinu, la ProSport LIVE: „El este omul care m-a adus aici, în acest punct”

Redactor:
Andru Nenciu
Ce înseamnă să nu-ți uiți primul antrenor. Loredana Dinu, la ProSport LIVE:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Campioana olimpică la Rio cu echipa de spadă, Loredana Dinu (32 de ani), a fost invitata lui Andru Nenciu, vineri, 30 septembrie, de la ora 10:00, la ProSport LIVE.

La doar o zi după ce a câștigat Cupa României cu CS Dinamo, Loredana Dinu a povestit la ProSport LIVE momente mai puțin știute de la Rio, modul în care i-a marcat viața medalia de aur cucerită în Brazilia, dar și persoana căreia îi datorează aproape totul în carieră.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Iată câteva dintre cele mai interesante declarații ale Loredanei:
„Nu s-a schimbat nimic după Rio. Îmi văd de viața mea, cu familia mea. Încerc să transmit toată bucuria mea și starea emotivă simțită acolo tuturor celor dragi. Am încercat să ajung la majoritatea celor dragi pentru a le arăta medalia, pentru a face o poză…”

„Această medalie mă obligă să promovez scrima cât mai mult. E o perioadă în care scrima este practic cel mai vizibil sport în România, dar trebuie să facem mai mult și încerc să răspund tuturor solicitărilor care-mi sunt adresate…”

„Aș arăta medalia oricărei persoane care vrea să o vadă, oricărei persoane care iubește sportul…”

„Domnul Dumitru Popescu mi-a fost ca un tată. Dânsul este persoana căreia îi datorez enorm, cel care a avut cea mai mare contribuție la ceea ce am realizat în carieră. Este omul care m-a adus aici, în acest punct…”


Maestru emerit al sportului, multiplu campion național la spadă și un tehnician care a scos pe bandă rulantă valori ale spadei românești, Dumitru Popescu fost în ultimii ani antrenor la CS Universitatea Craiova și la Centrul Olimpic de la Craiova.

Sportiva de la CS Dinamo scria anul trecut, pe 5 iunie: „Azi am mai pierdut un părinte. Nu doar un antrenor emerit deosebit, ci un tată care m-a crescut de la vârsta de 11 ani. Datorită dânsului am iubit scrima. M-a educat, m-a protejat, m-a învățat să muncesc, mi-a transmis din tainele scrimei, m-a susținut necondiționat, ca pe propriul copil. A fost cu sigurantă persoana cea mai pasionată de sport, din câte am cunoscut. Scrima romaneasca a suferit o mare pierdere astazi….A transmis din cunostiintele sale la generatii intregi de sportivi, atat din Craiova, si nu numai.

Și datorită implicării și devotamentului sau pentru acest sport, scrima românească a ajuns atât de sus. Am avut un model de urmat și mi-ar fi plăcut să învăț și mai multe de la dânsul deoarece era o enciclopedie. Respect și admir întreaga carieră si marea contributie in atingerea performantei din scrima romaneasca. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×