Ce „lovitură” pentru revelația din lotul Franței! Bayern Munchen a pregătit banii pentru a activa clauza de cumpărare

Benjamin Pavard (22 de ani) a intrat în atenția cluburilor mari ale Europei odată cu prezența la Campionatul Mondial din Rusia, acolo unde a dat siguranță flancului drept al apărării și, mai mult, a arătat un aport ofensiv ridicat.

Conform cotidianului Bild, Bayern Munchen e pregătită să achite, în 2019, clauza de cumpărare a fundașului dreapta francez, în valoare de 35 de milioane de euro.

 În ciuda interesului tot mai crescut al echipelor puternice ale Europei, Stuttgart nu se grăbește să-l vândă pe internaționalul francez: „Nu facem un secret din faptul că Benjamin are o clauză de reziliere care va intra în vigoare în 2019. Suntem pregătiți să riscăm și chiar să renunțăm la mulți bani în acest sezon doar pentru a mai juca încă un an pentru noi„, a declarat directorul sportiv al clubului Stuttgart, Michael Reschke.

Pavard se află la primul Campionat Mondial, dar a impresionat deja la primul moment cu adevărat important în tricoul „Les Bleus”. Apărătorul dreapta a jucat 270 de minute la turneul final, a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale turneului, cu Argentina, și s-a calificat în sferturile de finală, acolo unde va avea misiunea de a-i opri pe Edinson Cavani și Luis Suarez.

Francezul este un produs al clubului Lille, pasul la echipa mare fiind făcut în 2015. După numai un an, Pavard a fost vândut de francezi, la Stuttgart, pentru 5 milioane de euro.  

 

Publicat: 05 07. 2018, 16:50
Actualizat: 05 07. 2018, 16:52