Rusia și Arabia Saudită au deschis balul Campionatului Mondial din 2018, într-un meci contând în grupa A. Momentul a însemnat și o întâlnire între președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și Prințul Coroanei Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, cei doi oferind un moment amuzant în loja stadionului Luzhniki.
Gazdele competiției au început perfect competiția, iar în meciul cu Arabia Saudită au marcat încă din minutul 12, atunci când Gazinsky a primit o centrare de la Zobnin în careu, iar acesta a reluat cu capul și l-a învins pe Al-Maiouf! Rușii din tribune au dat drumul bucuriei, o bucurie care a pus stăpânire și pe „țarul” de la Kremlin.
Putin, Ifantino și bin Salman au urmărit împreună meciul, iar președintele Fedrației Ruse nu și-a putut ascunde bucuria la primul gol al țării sale. Putin, dar și Infantino, au făcut un gest amuzant în direcția Prințului Coroanei Arabiei Saudite, iar acesta din urmă a răspuns pe măsură. Faza s-a terminat cu o strângere de mână între reprezentanții Rusiei și Arabiei Saudite, Putin fiind primul care a întins mâna.
Putin and Saudi Prince Salman shake hand after Russia scores the 1st goal! 😂😂 #WorldCup #RUSKSA #FIFAWorldCup2018pic.twitter.com/B7fXa4sRcT
— Sana Jamal (@Sana_Jamal) June 14, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER