C.E. tenis de masă: victorie la debutul în competiție pentru echipa feminină. Rusia, prea puternică la masculin
Echipa feminină a României a debutat cu victorie în Rusia, în prima zi a Campionatul Europan de tenis de masă din Ekaterinburg, competiție care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 4 octombrie.
Întrecerea europeană programează mai întâi turneul pe echipe, înaintea întrecerii individuale, iar România a debutat cu victorie în Grupa B a tabloului feminin, din primul eșalon valoric, 3-1 în fața Serbiei. Antrenorii Viorel Filimon și Mircea Dinu le-au trimis la masă pe Eliza Samara (locul 21 în clasamentul mondial), Daniela Dodean și Bernadette Szocs (locul 63 WTA). Austria a învins Franța, cu 3-1, în cea de-a doua partidă din Grupa B a zilei.
Tricolorele au avut inițiativa pe tabela de scor de la început, nepermițându-i Serbiei să treacă în față. Bernadette Szocs a câștigat primul punct, iar Daniela Dodean, revenită în echipă după ce nu a putut evolua în 2014 la precedenta ediție a Europenelor, din cauza lipsei de antrenament cauzate de o intervenție chirurgicală, a readus echipa tricoloră în avantaj, după un început ezitant al celei mai bune jucătoare a României din acest moment, Eliza Samara, care și-a pierdut primul duel la Ekaterinburg. Constănțeanca a revenit rapid, câștigând în set decisiv punctul care a consfințit victoria în patru manșe pentru România.
România – Serbia 3-1
- Bernadette Szocs – Gabriela Feher 3-0
- Elizabeta Samara – Andrea Todorovic 1-3
- Daniela Dodean-Monteiro – Monika Molnar 3-1
- Elizabeta Samara – Gabriela Feher 3-2
Lotul feminin complet al României la CE de la Ekaterinburg: Elizabeta Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs, Camelia Poștoacă, Cristina Hirici, Adina Diaconu
- Sâmbătă, tricolorele revin în arenă pentru un prim duel cu Austria, apoi pentru partida împotriva Franței.
Eșec la masculin
Echipa masculină nu a repetat performanța fetelor, în fața echipei-gazdă: Ovidiu Ionescu a deschis cu punct pentru tricolori, printr-o victorie netă, fără set cedat, însă rușii au revenit și au câștigat în patru seturi următoarele două dueluri, trecând în față pe tabelă. Reintrat la masă, Ovidiu Ionescu (locul 104 mondial) a dat semne că ar putea împinge întâlnirea într-un decisiv, însă rusul Shibaev (locul 58 în clasamentul mondial) s-a descătușat după un set secund extrem de tensionat și foarte lung, câștigat 15-13 și a câștigat lejer, la 4 și 2 următoarele două seturi.
Lotul masculin complet al României la Ekaterinburg: Adrian Crișan (cel mai bine clasat român în clasamentul mondial, locul 64), Andrei Filimon, Ovidiu Ionescu, Hunor Szocz.
- Suedia a învins Austria, 3-2, în celălalt meci al Grupei C, eșalonul principal – grupă din care face parte și România.
- Sâmbătă, tricolorii vor juca mai întâi împotriva echipei Austriei, apoi împotriva Suediei.