Colaborarea între producătorul de echipamente sportive Nike și LeBron James, baschetbalistul lui Cleveland Cavaliers, continuă într-un mare stil. Cele două părți tocmai au admis faptul că s-au înțeles pentru un contract de sponsorizare pe viață pentru sportivul de 30 de ani, iar suma pare să fie cea mai mare pe care Nike a plătit-o vreodată unui singur sportiv. Chiar dacă nu a fost precizată de niciuna dintre cele două părți implicate, se pare că suma este în jurul a jumătate de miliard de dolari și va fi primită de LeBron eșalonat, pe parcursul următorilor ani.
„Putem confirma că ne-am înțeles pentru un parteneriat pe viață cu LeBron James. Aveam deja o relație puternică cu LeBron, una construită în ultimii 12 ani, și suntem nerăbdători să creștem alături de el„, a spus Nike într-un comunicat. Baschetbalistul a menționat la rându-i că „a fost o perioadă incredibilă pentru mine și pentru familia mea. Sunt recunoscător celor de la Nike, lui Phil Knight (n.r. – fondatorul companiei) și tuturor celor care au crezut într-un slăbănog de 18 ani din Akron, Ohio„.
Contractul vine să completeze precedenta înțelegere între Nike și baschetbalistul lui Cleveland Cavaliers, cel care în 2003 semna un contrac cu producătorul american prin care primea 30 de milioane de dolari pe an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER