Egalul de aseară dintre Franța și Anglia, scor 1-1, a generat cele mai mari audiențe de la Euro, depășind confruntarea dintre ultimele două campioane mondiale, Spania și Italia, dar și Germania – Portugalia. ITV1, televiziunea care a transmis partida în Regatul Unit, a avut o audiență medie de 12 milioane de telespectatori și un share de 56,3%, cele mai mari de anul acesta. Minutul de aur a fost atins la finalul meciului, când 15,3 milioane de britanici aveau televizoarele setate pe partidă.
Altfel, BBC1, postul care a transmis partida dintre Germania și Portugalia, de sâmbătă, a strâns, în medie, 8,3 milioane de britanici.
Chiar și așa, cifrele obținute la partida cu Franța nu se compară cu cele de la Mondialul din 2010. Atunci, partida de debut, contra SUA, a fost privită în medie de 17,7 milioane de telespectatori, cu mențiunea că acea dispută a avut avantajul de a se fi disputat sâmbătă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER