Cele trei motive care l-au determinat pe Nasser Al-Khelaifi să renunțe la brazilianul Neymar
Neymar nu mai este dorit la PSG, deși în urmă cu doi ani, campioana Franței a făcut tot posibilult pentru a-l aduce pe brazilian la gruparea din Paris. Fostul jucător al Barcelonei a devenit în vara anului 2017 cel mai scump fotbalist din istorie, 222 de milioane de euro a costat mutarea.
Transferul la PSG nu a fost unul avantajos nici pentru club, dar nici pentru Neymar, care nu a avut cele mai bune evoluții, nu a câștigat nici Liga Campionilor și nici Balonul de Aur. În plus, brazilianul s-a accidentat în repetate rânduri și a stat departe de gazon.
La doi ani de la marele transfer, presa internațională anunță că gruparea din Paris vrea să-l vândă pe Neymar, iar motivele sunt trei la număr: prea multe accidentări, certuri și prea multe petreceri.
Accidentări – potrivit celor de la L’Equipe, în sezonul 2018-2019 Neymar nu a jucat 26 de meciuri din cauza problemelor fizice
Certuri – tot presa din Franța scrie că între Mbappe și Neymar s-a produs o ruptură, iar finanțatorul clubului Al-Khelaifi a precizat că este exclus să îl lase să plece pe campionul mondial, ceea ce înseamnă că dacă ar fi cazul unei alegeri între brazilian și francez, șefii de la PSG nu vor sta pe gânduri.
Prea multe petreceri – ultimul motiv se explică și cu o declarație oferită de Nasser Al Khelaifi: „Nu va mai fi tolerat comportamentul de vedetă„. Jurnaliștii francezi scriu că viața privată a lui Neymar în momentul când acesta este accidentat: multe petreceri și foarte activ pe site-urile de socializare nu sunt pe placul conducerii din Paris, care pare că îl văd pe brazilian ca pe un jucător neprofesionist.
În cele două sezoane la PSG, Neymar a evoluat în 58 de partide în toate competițiile, a marcat 51 de goluri și a oferit 51 de pase de gol.