Venit după un sezon excelent la Juventus, mijlocașul de 28 de ani a fost subiectul unei drame naționale în ultimele zile, de prezența lui în teren legându-se în mare parte șansele de calificare în optimi ale sud-americanilor. Mijlocașul nu se antrenase de câteva zile cu naționala statului Chile și se părea că aproape sigur va absenta la partida de debut, contra Australiei. Mai mult, medicii naționalei sud-americane erau sceptici în privința șanselor de recuperare pentru celealte meciuri, astfel că se zvonea că Vidal ar putea fi înlocuit în lot de Felipe Gutierrez.
Ultimele vești din lotul chilienilor, însă, sunt dintre cele mai bune, doctorii reușind să îl „pună pe picioare” în timp record pe mijlocaș. Acesta a participat la ședința de pregătire de miercuri, anunță site-ul oficial al FIFA, și va fi pe teren din primul minut contra lui Cahill&Co.
Vidal s-a operat pe 7 mai, după ce doctorii i-au depistat o problemă la meniscul genunchiului stâng; pronosticurile erau optimiste în privința perioadei de convalescență, Vidal chiar bifând un sfert de oră în partida pe care naționala sa a câștigat-o cu 2-0 în fața Irlandei de Nord, dar în ultima săptămână a acuzat din nou dureri mari.
28 de goluri în 95 de partide a reușit Vidal pentru Juventus, din 2011, de când a fost transferat de la Leverkusen
Inspirați de mineri
Din punct de vedere al moralului, chilienii stau impecabil înainte de debutul CM 2014. Nu doar revenirea lui Vidal a produs un efect pozitiv în rândul jucătorilor, ci și un clip motivațional impresionant. Produs de Banca din Chile, videoul în cauză îi prezintă pe minerii rămași captivi pentru 70 de zile în subteran, în 2010.
Întorși în regiunea unde au fost prizonieri – Atacama -, aceștia au trimis un mesaj cu un impact extrem de puternic, iar selecționerul Jorge Sampaoli a recunoscut că le va arăta clipul fotbaliștilor, înainte de meciuri, pentru a îi motiva și mai mult.
„Spania e un adversar puternic? Olanda la fel? Nu ne temem de moarte, pentru că am învins-o„, este discursul emoționant de final al liderului minerilor, Mario Sepulveda, desprins parcă din filmele cu război.
Vezi mai jos imaginile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER