Cel mai bun marcator al Cupei Mondiale până acum este atacantul englez al celor de la Tottenham Hottspur, Harry Kane (24 de ani), cu 6 reușite în 4 partide disputate. Este urmat de Romelu Lukaku (25), atacantul Belgian, dar și de starul portughez Cristiano Ronaldo (33) care nu a reușit să prindă un loc în sferturile de finală ale turneului din Rusia. Ambii au 4 goluri, însă Ronaldo nu mai are șansă să mai înscrie.
Până în acest moment, au fost înscrise 146 de goluri, media campionatului fiind de 2.6 goluri pe meci. Echipa care a marcat cele mai multe goluri este selecționata Belgiei, 12 la număr.
Statisticile spun că este o „cupă” a cartonașelor galbene, fiind arătate deja 189 de cartonașe, cu o medie de 3.4 cartonașe pe meci. Partida cu cele mai multe cartonașe galbene oferite este cea dintre Belgia și Panama, 8 cartonașe fiind arătate jucătorilor ambelor echipe. Argentina și Panama se clasează pe primul loc, reușind să unească fiecare echipă câte un „11” din jucători care au primit avertismente. Chiar și așa, doar 4 cartonașe roșii au fost date jucătorilor, arbitrii fiind mai înțelegători cu faulturile comise. 10 greșeli ale propriilor jucători au dus la cele 10 autogoluri comise până acum în această faza a campionatului.
Eriksen aleargă mult, Ramos pasează bine
Echipa care a primit cele mai multe goluri este clar selecționata debutantă, Panama, cu 11. Doar în meciul contra Anglia au primit 6, după hat-trick-ul lui Harry Kane. Anglia este selecționata cea mai „atacată” în careu, având până acum 3 penalty-uri acordate, unul chiar aseară împotriva Columbiei. În cea mai bună parte a Cupei Mondiale, arbitrajul video VAR a făcut diferența, deoarece mai mult de jumătate din cele 21 de penalty-uri fiind acordate prin decizia video.
Cea mai bună apărare este a echipei gazde, Rusia, în timp ce Spania este „campioană” doar pentru cele mai bune și multe pase (3120). Rusia stă pe primul loc când vine vorba de cele mai multe faulturi comise (70),. În același timp, echipa eliminată de țara gazdă, Spania, are cele mai multe atacuri în 4 meciuri – 288 . Cele mai multe șanse la gol le-a avut Belgia, 77, 30 dintre ele fiind pe poartă.
Starul brazilian, Neymar (26 de ani), a avut cele mai multe ocazii de a înscrie, 24 la număr, însă în 4 meciuri a marcat doar 2 goluri și a oferit o pasă decisivă. Maratonistul turneului este Christian Eriksen (26 de ani), talentatul jucător al Danemarcei reușind să acopere o distanță de aproximativ 51 de kilometri în 390 de minute disputate pe terenurile din Rusia. Pasatorul competiției este fără îndoială eliminatul Sergio Ramos (32 de ani), jucătorul Spaniei și al Real Madridului oferind 485 de pase reușite coechipierilor.
Goalkeep-erul campionatului poate fi numit deja Guillermo Ochoa (32 de ani), cu 25 de parade, la distanță de 4 de Kasper Schmeichel (31 de ani), portarul Danemarcei. Chiar dacă selecționata Mexicului a fost eliminată, Ochoa are șansa să rămână pe primul loc până la terminarea Cupei Mondiale, cu o rată de 80,6% șuturi respinse.
Cupa Mondială mai are de oferit doar 8 meciuri până la încheierea sa, pe 15 iulie, pe stadionul din Lujniki, când se va disputa finala. Meciurile pot fi urmărite pe TVR1, dar și în fotbat live blog pe www.prosport.ro.
Articol scris de Bogdan Voicu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER