Fotbalistul galez Gareth Bale face parte dintr-un grup elitist de jucători care au marcat în fiecare meci din faza grupelor la un Campionat European, iar site-ul oficial al UEFA a trecut în revistă parcursul acestor jucători în fazele finale ale competiției.
Gareth Bale (26 de ani) a înscris din acțiune în ultimul meci al Țării Galilor din faza grupelor, 3-0 cu Rusia, adăugând la reușitele din lovitură liberă cu Slovacia și Anglia. Fotbalistul lui Real Madrid a devenit doar al șaptelea fotbalist din istoria Campionatelor Europene care să marcheze în fiecare meci din grupe.
UEFA anticipează că Gareth Bale va câștiga Gheata de Aur dacă va urma parcursul predecesorilor săi.
În 1984, Michel Platini a înscris în meciul de deschidere al Franței împotriva Danemarcei, în minutul 78. Mijlocașul a continuat cu două hat-trick-uri în victoriile Franței cu Belgia (5-0) și Iugoslavia (3-2). Căpitanul Franței a orchestrat apoi victoria senzațională cu Portugalia din semifinale, de la Marsilia, reușind să înscrie în ultimul minut al prelungirilor, pentru 3-2. Platini a reușit un record de nouă goluri la Euro 1984, după ce a înscris un gol și în finala cu Spania, scor 2-0. A fost, de departe, cel mai bun jucător al turneului.
În 1996, Hristo Stoichkov a debutat cu un gol din penalty în remiza Bulgariei cu Spania, scor 1-1. A urmat reușita care a adus victoria la limită cu România (1-0) și a încheiat faza grupelor cu singura reușită a bulgarilor în înfrângerea cu Franța, scor 1-3. În ciuda eforturilor lui Stoichkov, Bulgaria nu a depășit grupele, dar Hristo a încheiat competiția ca al doilea cel mai bun marcator.
Tot în 1996, englezul Alan Shearer a înscris câte un gol împotriva Elveției și Scoției, înainte de a reuși o dublă în victoria memorabilă a Angliei cu Olanda. În sfertul de finală cu Spania, Shearer a înscris doar la loviturile de departajare, iar Anglia s-a calificat. Golul din minutul 3 al semifinalei cu Germania i-a asigurat Gheata de Aur, cu 5 reușite.
În 2000, Savo Milosevic a început competiția cu o dublă în remiza Iugoslaviei cu Slovenia, scor 3-3. Apoi a înscris golul victoriei cu Norvegia, scor 1-0. Milosevic a bifat prima reușită într-un spectaculos 3-4 cu Spania. În sferturile de finală, Iugoslavia a fost umilită de Olanda, scor 1-6, dar Savo a reușit golul de onoare, care i-a adus Gheata de Aur, la egalitate cu olandezul Patrick Kluivert.
În 2004, Ruud van Nistelrooy a adus remiza pentru Olanda în meciul de deschidere cu Germania, scor 1-1. A mai reușit un gol în înfrângerea cu Cehia, scor 2-3, înainte de „dubla” din victoria olandezilor cu Letonia, scor 3-0. Van Nistelrooy a marcat din penalty în victoria din sferturi cu Suedia. Olanda a fost eliminată în semifinale de Portugalia, cu scorul de 2-1.
Tot în 2004, Milan Baros a fost starul surprinzător al turneului. Atacantul ceh a înscris cele trei goluri din faza grupelor între minutele 70 și 80, iar Cehia a câștigat fiecare meci: 1-0 cu Letonia, 3-2 cu Olanda și 2-1 cu Germania. În sferturile de finală, Baros a marcat două goluri în victoria cu Danemarca. Visul finalei a fost încheiat de Grecia, care s-a impus în prelungiri și a câștigat în cele din urmă turneul final. Totuși, Baros a câștigat Gheata de Aur, cu 5 reușite.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER