Cine se califică?** Toate detaliile despre situația grupelor de calificare de la Euro 2012

Cine se califică?** Toate detaliile despre situația grupelor de calificare de la Euro 2012
  • Publicat:
  • Actualizat:

De astăzi, preliminariile pentru CE 2012 intră pe ultima sută de metri. Marile forțe ale continentului și-au asigurat deja prezența anul viitor în Polonia și Ucraina. E ora înfruntărilor decisive pentru naționalele de calibru mai mic. În joc au mai rămas șase locuri care duc direct la al 14-lea CE (șase câștigătoare de grupă) și opt de play-off (pozițiile secunde). Totul se va decide de astăzi, pe parcursul a patru zile, în ultimele două etape din faza preliminariilor.

Suntem aproape de final, la ora de matematică. Se fac calcule, unii se pregătesc de examenul principal, alții de restanțe, dar nu în toamnă, ci peste vreo trei ani. Studentul „România” e printre codași. Are nevoie de miracole și de ajutorul altora în ceasul al 12-lea, pentru că până acum a cam tras chiulul. În clasa D, pentru „coronița” premiată cu o excursie de cel puțin câteva zile în Polonia și Ucraina, anul viitor, se bat Franța și Bosnia.

Grupa D Șanse reale au doar Franța și Bosnia

Pentru tricolori, mirajul vizează obținerea unui ipotetic loc secund, care să ne ducă la baraj. Dar soarta nu mai stă în mâinile noastre. Chiar dacă vom câștiga ultimele două meciuri din grupă, avem nevoie de ajutor. În principal de un rezultat surpriză, cel puțin un egal, obținut astăzi de Luxemburg, în Bosnia! Apoi și de sprijinul din partea francezilor, o victorie în fața Bosniei. Prea mult ajutor „de afară” și prea multe calcule. Dacă Bosnia învinge astăzi Luxemburg, cum e de așteptat, ne scapă de bătăi de cap, apoi urmează să tranșeze direct cu Franța cine se califică direct la CE și cine în play-off.

Clasament

1. Franța 8 5 2 1 11-3 17
2. Bosnia 8 5 1 2 11-7 16
3. România 8 3 3 2 10-6 12
4. Belarus 9 3 3 3 6-5 12
5. Albania 8 2 2 4 6-10 8
6. Luxemburg 9 1 1 7 3-16 4

azi:
România – Belarus
Bosnia – Luxemburg
Franța – Albania
marți:
Albania – România
Franța – Bosnia

Câștigătoarele grupelor se califică automat la CE, alături de cel mai bine clasată echipă de pe locul secund. Ocupantele locurilor doi în celalalte grupe vor juca un play-off, iar câștigătoarele merg la CE

Turneul final al CE din 2012 se dispută în Polonia și Ucraina, între 8 iunie și 1 iulie 2012

Grupa A: Decide Germania. Turcia sau Belgia?

Liderul grupei, Germania, a fost prima echipă calificată pe teren la CE din 2012, pe 2 septembrie. A mai rămas de clarificat poziția secundă, care se dispută între Turcia și Belgia, cu un mic avantaj pentru echipa lui Hiddink. Turcia are două puncte avans și un meci relativ ușor, cu Azerbaidjan, în timp ce selecționata lui Leekens întâlnește Kazahstanul. Cum se așteaptă ca ambele favorite să tranșeze aceste partide, „jocurile” le-ar putea face Germania. „Panzerele” înfruntă și Turcia, și Belgia în ultimele două meciuri din grupă. Primii la rând sunt reprezentanții „Semilunei”, astăzi, și n-ar fi exclusă o surpriză ținând cont de faptul că formația lui Löw e deja calificată, iar între jucătorii celor două echipe există relații strânse de prietenie. Mai ales printre cei ce îmbracă tricoul „Mannschaft”-ului, dar care au origini turce.
clasament

1 Germania 8 8 0 0 28 5 24
2 Turcia 8 4 2 2 11 8 14
3 Belgia 8 3 3 2 16 11 12
4 Austria 8 2 2 4 12 16 8
5 Azerbaijan 8 2 1 5 9 21 7
6 Kazahstan 8 1 0 7 5 20 3

Au mai rămas de jucat:
Azi
Azerbaidjan – Austria
Turcia – Germania
Belgia – Kazahstan
Marți
Kazahstan – Austria
Germania – Belgia
Turcia – Azerbaidjan

Grupa B: Patru echipe, două locuri

O grupă extrem de echilibrată. Rezultatele din septembrie au lăsat patru echipe cu șanse la calificare. Nimic nu e jucat. Lider e Rusia, cu 17 puncte, cu doar trei mai mult decât ocupanta locului 4, Slovacia. Surprinzător de bine stă Armenia, locul 3, cu 14 puncte din opt meciuri. În timp ce Rusia și Slovacia se vor înfrunta direct astăzi, Irlanda, locul secund, are parte de o misiune mai ușoară în Andorra. Cel mai probabil, lucrurile se vor clarifica abia marți, în ultimele meciuri din grupă.

CLASAMENT
1 Rusia 8 5 2 1 10 4 17
2 Irlanda 8 4 3 1 11 6 15
3 Armenia 8 4 2 2 17 7 14
4 Slovacia 8 4 2 2 6 8 14
5 Macedonia 8 2 1 5 6 9 7
6 Andorra 8 0 0 8 1 17 0

Au mai rămas de jucat:
Azi
Armenia – Macedonia
Slovacia – Rusia
Andorra – Irlanda
Marți
Rusia – Andorra
Irlanda – Armenia
Macedonia – Slovacia

Grupa C: Serbia, al doilea „război” cu Italia

Italia e în situația Germaniei, lider în grupă și deja calificată, dar poziția secundă e încă în joc. Și se mai pot întâmpla multe. Serbia, acum pe 2, are doar un punct avans față de Estonia și trei mai mult decât Slovenia, dar și un meci în plus de disputat. Dacă învinge Italia, astăzi, poziția secundă e rezolvată pentru Serbia. Dacă învinge „squadra azzurra”, iar Estonia nu câștigă în Irlanda de Nord, Slovenia, care nu are meci astăzi, poate pune mâna pe poziția secundă cu un succes marți în fața Serbiei. „Bomba” ar fi locul secund pentru Irlanda de Nord, în cazul unui succes astăzi cu Estonia și unul în Italia, cumulat cu victoria Italiei în fața Serbiei. Doar că la Belgrad, Italia va avea parte de infern. În tur, meciul nu s-a jucat, după incidentele provocate de suporterii sârbi.

CLASAMENT
1 Italia 8 7 1 0 16 1 22
2 Serbia 8 4 2 2 12 10 14
3 Estonia 9 4 1 4 13 13 13
4 Slovenia 9 3 2 4 10 7 11
5 Irlanda de Nord 8 2 3 3 8 8 9
6 Insulele Feroe 10 1 1 8 6 26 4

Au mai rămas de jucat:
Azi
Serbia – Italia
Irlanda de Nord – Estonia
Marți
Slovenia – Serbia
Italia – Irlanda de Nord

Grupa E: Olanda e sigură. Suedia sau Ungaria?

Opt victorii din opt posibile și calificare fără emoții la CE pentru vicecampioana mondială. Teoretic, dar doar „pe hârtie”, Olanda ar mai putea pierde prima poziție, cu șase puncte avans față de Suedia, înaintea ultimelor două etape. Și în acest cel mai prost scenariu, Sneijder & Co sunt deja calificați din postura de cel mai bine clasată echipă de pe un ipotetic loc secund. Realistic vorbind, poziția se joacă între Suedia și Ungaria, la egalitate de puncte, însă nordicii au un joc în plus de disputat. Ca să câștige grupa, suedezii ar trebui să învingă marți Olanda cu un scor mai bun decât 4-1, cât au pierdut în tur, să câștige și meciul de astăzi, deplasare în Finlanda, iar batavii să piardă astăzi, pe teren propriu, cu Moldova! Revenind la posibilitățile reale, Suedia vizează locul 2, pe care-l poate obține de astăzi cu o victorie la Helsinki.

clasament
1 Olanda 8 8 0 0 34 5 24
2 Suedia 8 6 0 2 26 8 18
3 Ungaria 9 6 0 3 22 14 18
4 Finlanda 8 3 0 5 15 14 9
5 Moldova 8 2 0 6 8 15 6
6 San Marino 9 0 0 9 0 49 0

Au mai rămas de jucat:
Azi
Finlanda – Suedia
Olanda – Moldova
Marți
Suedia – Olanda
Ungaria – Finlanda
Moldova – San Marino

Grupa F: Croația sau Grecia

Croația și Grecia sunt în frunte și nu mai pot pierde primele două poziții. Croația e lider în acest moment, cu 19 puncte, având unul avans față de Grecia. Iar un succes astăzi, în fața elenilor, înseamnă calificarea. Deznodământul s-ar putea amâna pentru marți, când Croația primește pe teren propriu Letonia, iar Grecia vizitează Georgia.

clasament
1 Croația 8 6 1 1 16 5 19
2 Grecia 8 5 3 0 10 4 18
3 Israel 9 4 1 4 11 11 13
4 Georgia 9 2 4 3 6 7 10
5 Letonia 8 2 2 4 7 10 8
6 Malta 8 0 1 7 4 17 1

Au mai rămas de jucat

Azi

Letonia – Malta

Grecia – Croația

Marți

Croația – Letonia

Georgia – Grecia

Malta – Israe

Grupa G: Anglia, la un punct de euro

Anglia e lider, are șase puncte avans față de Muntenegru, dar și un meci în plus jucat. Și o partidă directă, astăzi, în fosta Iugoslavie. Cu un egal, Capello îi duce pe „leii britanici” la CE. Dacă pierde, lucrurile se schimbă. Muntenegru s-ar putea califica direct, dacă învinge marți și Elveția! Misiune totuși dificilă, pentru că elevii lui Hitzfeld visează și ei la locul secund. L-ar putea atinge cu un succes pe teren propriu, în ultima etapă. Au nevoie însă și de ajutorul Angliei, astăzi.

Clasament
1 Anglia 7 5 2 0 15 3 17
2 Muntenegru 6 3 2 1 5 3 11
3 Elveția 6 2 2 2 10 8 8
4 Bulgaria 7 1 2 4 3 12 5
5 Țara Galilor 6 1 0 5 3 10 3

Au mai rămas de jucat
Azi
Țara Galilor – Elveția
Muntenegru – Anglia
Marți
Bulgaria – Țara Galilor
Elveția – Muntenegru

Grupa H: Luptă aspră

Situație strânsă și în Grupa H, cu un joc în trei pentru două locuri. Portugalia, Danemarca și Norvegia au toate câte 13 puncte, dar ultima are un joc în plus disputat. Decisivă pare ultima etapă, pentru că meciurile de astăzi par că vor fi tranșate de favorite, în fața unor echipe care nu mai au pentru ce juca. Foarte importantă va fi deplasarea lui Ronaldo & Co de marți, în Danemarca. În tur, ibericii s-au impus cu 3-1 pentru Portugalia.

CLASAMENT
1 Portugalia 6 4 1 1 15 7 13
2 Danemarca 6 4 1 1 9 4 13
3 Norvegia 7 4 1 2 7 6 13
4 Islanda 7 1 1 5 3 9 4
5 Cipru 6 0 2 4 5 13 2

Au mai rămas de jucat
Azi
Cipru – Danemarca
Portugalia – Islanda
Marți
Danemarca – Portugalia
Norvegia – Cipru

Grupa I: Alege Spania

Campioana mondială și-a asigurat deja primul loc și calificarea. Pentru ce-a mai rămas se bat Cehia și Scoția, cu avantaj de două puncte și la întâlnirile directe pentru naționala de pe continent. Prin urmare, britanicii trebuie să spere că vor câștiga mai mult din ultimele două întâlniri decât rivalii lor. La fel ca în Grupa A, o forță deja calificată, Spania în acest caz, va influența lupta pentru locul 2.

CLASAMENT
1 Spania 6 6 0 0 21 5 18
2 Cehia 6 3 1 2 8 5 10
3 Scoția 6 2 2 2 7 7 8
4 Lituania 7 1 2 4 3 9 5
5 Liechtenstein 7 1 1 5 3 16 4

Au mai rămas de jucat
Azi
Cehia – Spania
MÂINE
Liechtenstein – Scoția
Marți
Lituania – Cehia
Spania – Scoția

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×