COINCIDENȚE | Întâlnim iar Elveția, tot în al doilea joc și tot în Grupa A, la fel ca și la Mondialele din 1994. Cu Franța am jucat în deschiderea grupei la Euro 1996 și Euro 2008
Dacă meciul cu Albania, programat la Lyon, pe 19 iunie, este o premieră absolută pentru România la un turneu final, în schimb confruntările cu celelalte două adversare din Grupa A a Europenelor din 2016 sunt de natură să ne provoace deja-vu.
Vom deschide grupa și Europeanul vineri, 10 iunie, pe Stade de France din Paris, cu țara organizatoare, Franța. De alte două ori, în cele patru precedente participări la turneele finale ale Europenelor, am nimerit în grupă cu francezii și de fiecare dată am jucat primul meci cu ei! Prima oară s-a întâmplat la Euro 1996, din Anglia, când Franța ne-a învins cu 1-0 după o partidă echilibrată, dar marcată de eroarea lui Bogdan Stelea, care a ieșit imprudent din careu și i-a dat prilejul lui Dugarry să înscrie unicul gol în minutul 25.
Cea de-a doua întâlnire cu Franța s-a produs la precedenta calificare a tricolorilor la Euro, în 2008. Atunci a fost 0-0 după un meci în care echipa noastră s-a apărat cu disperare, pe două rânduri, reușind să blocheze toate starurile adversarilor, deși pe hârtie diferența valorică era copleșitoare. Din echipa României de atunci, în circuitul naționalei mai este acum Răzvan Raț. De asemenea, teoretic, până la vară ar mai putea reveni Gabi Tamaș și Daniel Niculae.
Înfruntările cu Franța sunt, tradițional, lipsite de spectacol și sărace în goluri, dar amintirile cu Elveția sunt, în schimb, total neplăcute. În 1994, la Mondialele din SUA, atunci când generația lui Hagi trăia apogeul, elvețienii ne-au administrat o înfrângere la scor: 4-1 (1-1) la Detroit, pe Pontiac Silverdome.
Coincidența face ca și atunci România să fi întâlnit Elveția după ce jucase, în prima partidă, cu marea favorită a grupei, Columbia (pe care o învinsese cu 3-1). Ca și acum, în 1994 am jucat cu Elveția în Grupa A și, la fel ca în urmă cu 21 de ani, pe banca tricolorilor se afla Anghel Iordănescu!