„Colegele mele au vrut să se lase!”** Brânză dezvăluie că Gherman și Măroiu intenționau să se retragă în cazul unei medalii! Eșecul le-a întors din drum

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ana Maria Brânză s-a erijat prin atitudine într-un soi de lider al echipei feminine de spadă. Tot ea a fost cea care a vorbit, pentru prima oară de la durerosul eșec de sâmbătă, în numele grupului și a explicat motivele care au dus la înfrângerea din fața Coreei de Sud. ProSport a publicat ieri prima parte a interviului, iar astăzi vă oferă continuarea discuției cu vicecampioana olimpică de la Beijing.

Ana, până la urmă, cine-i vinovat de ratarea medaliei?
Singurele vinovate suntem noi, pentru că n-am putut gestiona această situație. Dar să știți că nu ne-am crezut niciodată cu medaliile puse pe gât. Noi nici nu știam că suntem favorite la pariuri, ne mai explicau prietenii, dar știam, în schimb, că echipa Coreeei de Sud are o șansă mai mare decât cea scrisă pe foaie. Și frustarea lui Shin de la individual, faptul că ea chiar a fost furată a înrâit și mai mult întreaga echipă a lor. Nu vreau să dau vina pe ghinion, nu fac asta niciodată, a fost vorba doar de psihicul nostru… Am avut un psiholog la lot, am lucrat cu o doamnă, dar nu acum, în ultimul an. Noi am ales asta! Antrenorii au fost și părinți, și frați, și psihologi, iar în perioada junioratului erau și medici. Ne cunoaștem foarte bine între noi și știm să ne scoatem una pe cealaltă. Căderea a fost aici. Cine a spus că e greu să ajungi sus, dar e și mai greu să te menții a avut perfectă dreptate.

Și…
La un moment dat știam că n-o să putem rămâne acolo veșnic, dar Olimpiada e cel mai prost moment pe care ni l-am ales să cădem de sus. Alt regret e că SUA a ajuns în vârf. E o performață de nedescris, nu-mi imaginez nici acum cum au putut să învingă Italia, apoi, pentru locul trei, să treacă de Rusia, Ne-am întâlnit cu rusoaicele prin satul olimpic și erau mult mai umflate de plâns decât noi. Nu le venea să creadă! Echipa Americii de sâmbătă mi-a adus aminte de echipa noastră de la Paris, de acum doi ani.

E mai bine să nu fii favorit în concursurile de scrimă?
Dacă la alte sporturi valorile sunt foarte bine definite, la noi globalizarea asta se vede clar, iar Olimpiada e singura competiție la care niciodată favoriții nu câștigă. Ni s-a reproșat și faptul că am vorbit atât de mult înainte de JO și că am fost foarte mediatizate. Faptul că eu am ieșit să vorbesc la toate televiziunile și în toate ziarele… nu-mi pot asuma eu asta, pentru că asta mi-aduce aminte de o secvență petrecută la întoarcerea de la Mondialul din Paris.

„Nu o să mai facem atâtea promisiuni”

Ce s-a întâmplat?
La Salonul prezidențial, părinții erau pe de o parte, iar ziariștii pe cealaltă. Eu am vrut să-mi îmbrățișez părinții, dar am fost îndemnată să mă duc mai întâi să vorbesc cu presa. Nu spun de cine. Și noi ne-am gândit că procedând așa, vom face un bine scrimei, asta ne interesa pe noi. Copiii de la scrimă pot să aibă modele și mă bucur că băieții le pot da în continuare acest exemplu. Am primit mesaje de la copii, ne scriau că noi suntem în continuare campioanele lor.

După ce ați clacat aici, de unde vă veți găsi puterea să o luați de la capăt cu concursurile de un nivel inferior Jocurilor Olimpice?
Simt că nu ne-am făcut datoria față de România. Am primit totul, dar n-am dat nimic înapoi. Cu siguranță ne vom lua revanșa, noi am fost cele care am facut să se audă de spada feminină a României și nu putem lăsa oamenii să rămână cu imaginea asta: înecate în amărăciune și cu ochii în pământ. Va conta orice concurs și Cupa României din octombrie. Suntem atât de rănite și vom dori să demonstrăm că aici n-a fost decât un moment în care am fost blocate și o să fim mult mai rele. Probabil că acel blocaj a fost din cauza supramotivației.

Ce traiectorie anticipezi că va lua cariera voastră?
Cred că avem nevoie de o pauză, am dat mai mult decât am avut în ultimul an, ne-am sacrificat familiile. Nu neapărat eu, cât colegele mele, dar, dacă e să luăm și partea plină a paharului, ele sunt conștiente și motivate acum… pentru că voiau să se retragă în cazul unui succes. Aveau acest gând, dar acum vor să meargă mai departe. Acum știu ce înseamnă o Olimpiadă și poate că vom zâmbi noi data viitoare. N-o să mai facem atâtea promisiuni, în schimb.

Domnul Podeanu mi-a fost și părinte, și confident, m-a crescut de la 13 ani. Tot ce am făcut i se datorează. Voiam să ne despărțim cu zâmbetul pe buze, nu cu ochii în pământ
Ana BRÂNZĂ‚

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×