Scotland Yard se află în alertă după ce a primit informații că grupări din America de Sud și Europa de Est, inclusiv din România, plănuiesc să jefuiască turiștii în perioada Jocurilor Olimpice, relatează BBC New Online, într-un reportaj în care o bandă de hoți de buzunare explică cum acționează.
Reporterul BBC a reușit să convingă o bandă de hoți de buzunare să îi explice cum acționează.
Johnny, Mario și Danny fac parte dintr-o rețea de 50 de români care acționează în Barcelona, iar acum vizează „aurul” la Londra. Ei se documentează pe internet, analizând imagini din marile centre comerciale aflate în apropierea Satului Olimpic, autobuzele supraaglomerate și metrou, planificându-și ieșirea pe baza imaginilor din satelit cu străzile Londrei.
„Este în sângele meu, asta e tot ce știu să fac. Noi asta facem și o facem bine”, declară Danny, care este hoț de buzunare de la vârsta șapte ani, inapoindu-i reporterului portofelul, care credea că se află în continuare în singuranță într-un buzunar de la spate.
„Uite, fac tot felul de trucuri pentru a le distrage atenția turiștilor, iar portofelul sau telefonul a și dispărut! Durează numai o secundă, iar vacanța lor e distrusă”, explică Johnny, care ia un pachet de cărți și îl face să dispară sub braț.
Hoții par să fie foarte mândri de talentele lor și susțin că au reguli stricte pentru ca să nu fie observați, și anume nu consumă alcool, pentru a rămâne concentați, și nu recurg la forță, pentru a evita „scenele”. „Unii hoți de buzunare sunt dependenți de droguri, își cheltuie toți banii la cazinouri și devin disperați, sunt violenți. Noi nu suntem așa”, adaugă el.
„Aparatele foto, laptopurile și telefoanele sunt trimise în România pentru ca să fie vândute pe piața neagră și putem să facem cam 5.000 de euro într-o săptămână, dacă turiștii își lasă bagajele numai o secundă, doar o secundă!”, continuă el.
Pentru a le înțelege tactica, reporterul BBC se pune la dispoziția lor. Este vorba despre o schemă numită „Ronaldinho”, după numele fotbalistului care dansează după ce marchează. Astfel, Johhny se apropie de reporter cu o hartă cerând indicații, în timp ce Mario și Danny se prefac că sunt beți înconjurându-l și dansând, iar în clipa următoare cei doi fug cu portofelul victimei.
„Eu sunt momeala. Mario buzunărește sau distrage atenția pentru că are foarte multă experiență, după care îi dă portofelul sau telefonul lui Danny, care fuge. Așa că turistul habar nu are la cine îi sunt lucrurile. Suntem prea rapizi”, explică Johnny.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER