Aflat în închisoare pentru condamnarea din Dosarul Transferurilor și în mijlocul unui scandal imens iscat de dezvăluirile Valentinei Pelinel, Cristi Borcea are din nou probleme mari și se va alege cu încă un dosar penal, după ce ar fi ascuns sute de medicamente în celula de la Penitenciarul Poarta Albă.
Substanțele pe care fostul șef de la Dinamo le-ar fi deținut ilegal ar fi medicamente psihotrope, cu efect asupra psihicului, pentru care Borcea ar fi avut prescripție, dar care ar fi trebuit ținute la spitalul penitenciarului, nu în celula sa. Mai mult, din fișa medicală nu ar reieși că omul de afaceri ar avea într-adevăr nevoie de respectivele medicamente, informează România TV, care a dat publicității un raport al Corpului de Control al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
„S-a constatat că la data de 22.07.2014, când se afla în custodia Penitenciarului Poarta Albă, a fost supus unei percheziții în urma căreia în bagaje s-au găsit mai multe pungi cu medicamente. Printre aceste pungi se aflau un număr de 443 de pastile de medicamente psihotrope‎ (pentru acest tratament avea recomandare de la psihiatru)”, se arată în documentul dezvăluit de sursa mai sus menționată.
Astfel, după sesizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor, Curtea de Apel Constanța va ancheta modul în care Borcea a intrat în posesia medicamentelor.
Cristi Borcea ispășește în acest moment o pedeapsă de 6 ani și 4 luni pe care a primit-o în Dosarul Transferurilor, dar noul dosar penal și faptul că s-a descoperit că a oferit, alături de frații Becali, mită pentru a fi achitat în primă fază în Dosarul Transferurilor l-ar putea face să petreacă ani grei în spatele gratiilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER