Cristian Scutariu, după Brazilia – Belgia 1-2: „Fotbalul pe calculator ucide joga bonito. RIP!”

Ne-am automatizat, avem procesoare și rami. Nu mai trăim fotbalul, îl calculăm. Nu mai râdem la meciuri, strângem din pumni și citim statistica. Nu ne mai place sportul în care se zburdă, în care apar elemente inedite, vrem eficiență, over 5.5 cornere, GG și PSF2-uri, vrem să câștigăm ceva, la Fantasy sau la pariuri, nu ne mai ajunge doar privitul. În această seară, de la Mondial a plecat singura echipă care joacă un fotbal pur, dar naiv, așa cum a înțeles Planeta acest sport atunci când nu era doar despre milioane de euro, vânzări de tricouri și de drepturi TV. 

Brazilia este victima frumoasă din cartierul de malaci, hăndrălăi cu vene groase pe mâini, nebărbieriți, care patrulează străzile și își izbesc rivalii în căutarea supremației. Brazilienii nu mai au ce căuta în această lume, din păcate. Din păcate pentru mine, pentru că vreau să văd călcâiul lui Neymar, nu chinul și schimonosirea teribilă a lui Fellaini, cel care își face meseria cu plăcerea unui vidanjor după un weekend liber. Pentrucă mă uitam la CM pentru driblingul lui driblingul lui Jesus în fața lui Kompany, nu pentru fotbalul robotizat jucat de De Bruyne, băiat care e încântător doar în ochii celor care văd doar Premier League apoi închid televizoarele. Liderul Belgiei e exact, eficient, rapid. E ca un i7 de generație nouă. Robot cu 0.1% șanse de eroare 404. Îmi doresc să mai trăiesc fotbalul în care discutăm în termeni de „foarfecă”, „voleu”, „rabona” sau „exterior”, nu pe cel în care găsim „defensivă ermetică”, „pressing agresiv”, „contraatac” și „duel tactic”.

Sigur, Brazilia nu joacă un fotbal perfect. Fundașii nu se sincronizează la milimetru, Coutinho mai greșește pase, Neymar se mai împiedică în minge, Fernandinho sare pe lângă. Asta înseană că sunt oameni. Când oamenii fac asta, discutăm despre greșeli. Când roboții o fac, rar, discutăm despre erori. Erori de programare, de tactică. Și Belgia nu e cel mai prost exemplu de la acest mondial. Alții au ajuns aici jucând mult mai urât. Însă băieților adunați, în cea mai mare parte, din Premier League le lipsește frumosul. Și pot lua trofeul, sigur, însă vor rămâne doar în statistică, nu și în inimi. Nimeni nu va mai discuta, peste 25 de ani, despre „povestea frumoasă a nebunilor belgieni”. 

Puteți să îi spuneți „fotbal modern”. Eu îi voi spune „fotbal urât” până când mă voi plictisi de .mp4-urile cu înregistrările celor care au practicat, ani la rând, joga bonito! 

Vizionare plăcută la următorul Belgia – Anglia! 🙂