Cristiano Ronaldo, model pentru viitorii fotbaliști „Decât să fie plicitisiți cu teoria … mai bine se uită la reușita unui jucător de top”

Juventus a suferit în etapa a zecea, dar a reușit să smulgă cele trei puncte de la Empoli și să continue seria fără înfrângere în noul sezon din Serie A. Tehnicianul campioanei Italiei, Massimiliano Allegri, a precizat că era importantă victoria, iar nu jocul frumos.

Modul în care am început repriza a doua a fost foarte diferit. Oboseală? Poate să fie având în vedere că este o echipă care a câștigat 12 meciuri din 13. Astăzi (n.red. – sâmbătă, 27 octombrie, Empoli – Juventus 1-2) era important să câștigăm, nu pot fi toate victoriile frumoase.

Eu să fiu supărat pe anumite greșeli? Cred că băieții mei au gestionat bine meciului„, a declarat Allegri la finalul partidei, potrivit gazzetta.it.

Cristiano Ronaldo a fost cel care a adus victoria lui Juventus, în urma dublei reușite în partea a doua a meciului. Primul gol a fost marcat din penalty, în timp ce a doua reușită a fost un gol perfect, de la 25 de metri.

„A fost reușita unui jucător extraordinar. Gesturi de felul acesta trebuie să fie arătate copiilor din școlile de fotbal, decât să fie plictisiți cu teoria, care nu le permite să se simtă bine la antrenamente. Mâine (n.red. – 28 octombrie) mulți dintre ei vor merge pe teren și vor încerca să imite reușita unui jucător de top. Exersând așa, cu siguranță, vor învăța mult mai multe decât atunci când ascultă concepte abstracte„, a mai spus Massimiliano Allegri.

 

 

Publicat: 27 10. 2018, 22:46
Actualizat: 27 10. 2018, 22:48