Cristiano Ronaldo și-ar fi recunoscut vinovăția în fața Fiscului: 2 ani de închisoare și 18,8 milioane de euro amendă pentru superstarul portughez

O știre pe cât de importantă, pe atât de curioasă a apărut astăzi în presa din Spania. Cu doar câteva ore înainte de meciul Spania – Portugalia, din Grupa B a Cupei Mondiale, jurnaliștii iberici dau o veste grea pentru vedeta portughezilor.

Cristiano Ronaldo ar fi ajuns la o înțelegere în procesul care i-a fost intentat de Fiscul spaniol. „El Mundo” menționează faptul că reprezentanții portughezului au recunoscut vinovoția în patru capete de acuzare, lucru care ar însemna o condamnare la închisoare de 2 ani cu suspendare, dar și o amendă de 18,8 milioane de euro. 

Totuși, cazul este departe de a fi rezolvat. Sursa citată menționează faptul că Ronaldo vrea ca și cei doi ani de închisoare cu suspendare să fie înlocuiți cu o amendă. Asta pentru că, la o altă abatere viitoare de natură penală, fotbalistul portughez ar fi condamnat direct la închisoare cu executare.

Publicat: 15 06. 2018, 16:47
Actualizat: 15 06. 2018, 17:36