Croația profită de pasul greșit al Argentinei și se instalează în fotoliul de lider. Cine au fost „dirijorii” și blestemul nigerian. Cronica meciului
Croația a profitat de pasul greșit făcut de rivala la primul loc în grupa D, Argentina, care a remizat dramatic cu Islanda, echipă aflată la prima participare la un Campionat Mondial. Mijlocașul vedetă al Barcelonei, Ivan Rakitic, nu a convins în această partidă, astfel că rivalul său, Luka Modric, și alți doi rivali, Mandzukic și Perisic, au regizat filmul primei victorii a Croației la Copa Del Mundo 2018.
Mandzukic a animat o primă parte a jocului lipsită de ocazii periculoase. Starul lui Juventus l-a servit perfect pe rivalul de la Inter, Ivan Perisic, în minutul 14, dar acesta a trimis peste poartă. Tot starul croat a contribuit decisiv la unicul gol al partidei, după ce a reluat cu capul o centrare venită dintr-un corner, iar nigerianul Etebo a deviat nefericit în propria poartă și Croația a deschis scorul la prima minge trimisă pe spațiul porții. Echipa cu cea mai scăzută medie de vârstă de la acest turneu final s-a făcut remarcată doar printr-un șut pe jos semnat de Iwobi și respins de „ministrul apărării”, Dejan Lovren. După pauză, croații au alergat după golul doi, și Rebic a semnat prima mare ocazie a reprizei secunde, după ce a reluat peste poartă o centrare perfectă a lui Perisic.
Mario Mandzukic a obținut un penalty în repriza a doua, după o manevră de Wrestling aplicată de fundașul nigerian, William Ekong. Starul lui Juventus a privit cum Luka Modric, omul care l-a trimis „acasă” în optimile Champions League, a transformat lovitura de pedeapsă. Mijlocașul lui Real a tras exact în colțul pe care l-a ales și rivalul său de la Barcelona, Leo Messi, dar starul argentinian s-a lovit de un Halldorsson inspirat și într-o formă de zile mari. Alt mijlocaș al lui Real, Kovacic, putea face 3-0 în minutele de prelungiri, dar Ivan Perisic s-a lovit de „egoismul” său și nu a primit balonul de la starul de pe Santiago Bernabeu, aceasta fiind singur cu portarul.
„Blestemul” continuă
Cu starurile Moses și Iwobi în teren și cu Iheanacho intrat după pauză, prestația Nigeriei a fost ștearsă, fără posesie și fără ocazii periculoase la poarta goalkeeper-ului lui Monaco, Danijel Subasic. Statistica spune că „vulturii” au pierdut ultimele șase partide de Cupă Mondială în care au marcat în propria poartă, astfel că devierea lui Etebo în propria poartă confirmă ghinionul pentru reprezentativa nigeriană.
S-a terminat 2-0 pentru Croația, care se instalează în fotoliul de lider al grupei D, și așteaptă duelul pentru supremație cu Argentina lui Leo Messi.