Croații tremură! UEFA a deschis o procedură disciplinară după scandalul produs de fani la meciul cu Cehia! Și Turcia se află în vizor

UEFA, forul de conducere al fotbalului european, a anunțat, sâmbătă, că a deschis proceduri disciplinare împotriva Croației și Turciei, pe fondul incidentelor provocate de către fanii celor două naționale în timpul meciurilor de vineri de la Euro 2016, notează BBC.

Federația Croată de Fotbal și-a cerut scuze în mod oficial pentru comportamentul fanilor, care au creat probleme în timpul meciului Croația-Cehia, încheiat cu scorul de 2-2, în grupa D a Campionatului European. Suporterii croați au aruncat cu petarde și torțe pe teren, iar în tribune au avut loc confruntări violente. Totodată, unii fani au avut un comportament rasist.

Arbitrul partidei, Mark Clattenburg, a întrerupt meciul în minutul 86, la scorul de 2-1 pentru Croația, atunci când au fost aruncate torțe pe teren din zona suporterilor croați. Când jocul a fost reluat, croații au comis un penalty și au încheiat meciul la egalitate.

Organismul de conducere al fotbalului din Croația a precizat că „un mic grup de huligani au confiscat bucuria și entuziasmul fanilor croați și naționalei de fotbal”, potrivit sursei citate. Federația Croată de Fotbal și-a cerut scuze față de suporterii de bună credință care au asistat la meciul de vineri, față de telespectatori și față de naționala cehă.

„Am fost făcuți de râs de către niște huligani care nu au nimic sacru în ei. Aceștia au stricat un festival fotbalistic de toată frumusețea care a avut loc în Saint-Etienne. Incidentul este produsul pasivității statului croat, am devenit cu toții ostaticii unui grup de huligani. Facem apel la guvernul din Croația, precum și la UEFA, să ni se alăture în lupta împotriva huliganilor, să eradicăm acest rău care vrea să arunce fotbalul jucat pe teren într-un con de umbră. Haideți să pedepsim vinovații, nu victimele„, se arată în comunicatul forului croat.

Selecționerul croat Ante Cacic a declarat că suporterii care au aruncat torțe pe gazon sunt „teroriști ai sportului, provoacă teamă”, potrivit BBC.

Luna trecută, Croația a fost sancționată de FIFA pentru „cântecele cu tentă discriminatorie ale fanilor”, în timpul meciurilor amicale cu Israel și Ungaria. Naționala croată va disputa fără spectatori următoarele două meciuri de calificare la Cupa Mondială din 2018.

Pe de altă parte, Federația Turcă de Fotbal este în centrul atenției pentru folosirea artificiilor pe stadion, aruncarea unor obiecte pe teren și invadarea acestuia de către câțiva suporteri turci, în timpul meciului Spania-Turcia, scor 3-0.

UEFA a anunțat că va sancționa ambele federații de fotbal pentru aceste incidente. O decizie a Comisiei de Control, Etică și Disciplină va fi comunicată luni.

Până în prezent, Rusia a fost descalificată cu suspendare și amendată cu 150.000 de euro din cauza incidentelor violente de pe stadion în timpul partidei cu Anglia, din data de 11 iunie.

MEDIAFAX

 

Publicat: 18 06. 2016, 17:00
Actualizat: 18 06. 2016, 17:01