Cu naționala, la dentist!** Francezii se consolează: „Românii și-au rupt dinții cu Albania”

România și Franța sunt din nou colege de suferință. După ce în
2008 cele două echipe au părăsit pe ușa din dos grupa de la
Campionatul European (mai departe calificându-se Olanda și Italia),
a venit un nou moment în care atât noi, cât și francezii să ne
consolăm după partide slabe prin rezultatul obținut de rivală

Cu siguranță că partida de aseară de la Paris ne-a bucurat. Nimeni
nu se aștepta ca Belarus să învingă la Paris și această bombă a
fost speculată imediat de oficialii FRF. Lucescu Jr a fost primul
care s-a bucurat: „Vedeți, nu mai există echipe mici”, pentru ca
președintele Sandu să spună: „Orice este posibil în grupă, nu e
nimic pierdut; cine se aștepta la un eșec al Franței?”.

La rândul lor, francezii își ling rănile pe seama noastră.
„Românii, principalii rivali din grupa de calificare alături de
bosniaci, și-au rupt dinții cu Albania! Niculae a fost inexistent
în fața unei echipe cu o apărare puternică și fără complexe!”,
scrie L’Equipe, care apoi face o radiografie completă a
adversarilor de marți, Bosnia. Ibricic, Dzeko, Misimovic sau Pjanic
vor fi greu de anihilat de o defensivă improvizată a Franței.

Publicat: 04 09. 2010, 12:52
Actualizat: 04 09. 2010, 12:54