Cu Tătărușanu titular, Fiorentina s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei. Ianis Hagi a fost rezervă

Fiorentina, cu Ciprian Tătărușanu în poartă, a câștigat, miercuri, scor 1-0, meciul disputat pe teren propriu cu Chievo Verona, în optimile de finală ale Cupei Italiei.

Singurul gol al partidei a fost înscris de către Federico Bernardeschi, în minutul 90+3, din lovitură de pedeapsă. Mauro Zarate și Ivan Radovanovic au văzut cartonașul roșu, în minutul 71, respectiv 45+3.

Cu această apariție, Ciprian Tătărușanu, portarul titular al echipei naționale a României, a ajuns la a 24-a partidă din acest sezon la formația antrenată de Paulo Sousa, în opt dintre acestea reușind să păstreze poarta intactă. Tătărușanu a ajuns la Fiorentina, liber de contract, în vara anului 2014, după ce nu și-a mai prelungit înțelegerea cu Steaua.

Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată pentru Fiorentina. Jucătorul în vârstă de 18 ani rămâne cu cele 14 minute din meciul de debut în Serie A, contra celor de la Cagliari, câștigat de Fiorentina, scor 5-3.

Echipa trimisă în teren de către antrenorul Paulo Sousa în meciul cu Chievo: Tătărușanu – Tomovic, Sanchez, De Maio – Chiesa, Vecino, Badelj, Olivera – Zarate, Bernadeschi – Kalinic. Pe parcursul partidei au mai fost folosiți Sebastian Cristoforo, Josip Ilicic și Borja Valero.

În sferturile de finală ale Cupei Italiei, Fiorentina va juca împotriva lui Napoli, la care joacă Vlad Chiricheș. În optimi, Napoli a trecut de Spezia cu 3-1.

MEDIAFAX

Publicat: 11 01. 2017, 21:05
Actualizat: 11 01. 2017, 21:06