Cum arată familia lui Kante, cel care strângea gunoaie și acum a strălucit la Cupa Mondială | VIDEO

N’Golo Kante a impresionat fanii fotbalului din lumea întreagă, atât prin evoluția sa de la CM 2018, cât și prin povestea de viață. Acum, la 27 de ani, e campion mondial și alături de familia sa a participat la festivitatea de la Palatul Elysee, acolo unde elevii lui Deschamps au fost primiți de către președintele Macron.

Micuțul mijlocaș al francezilor, Kante, i-a cucerit pe toți cu modestia sa. A fost prea timid să facă poze cu trofeul suprem și s-a rușinat atunci când Pogba și ceilalți colegi i-au dedicat un cântec. Și la festivitatea de la Elysse a preferat să stea retras, alături de familia sa.

Cert e că e un luptător, unul care a răzbit după ce acum 20 de ani, când Franța cucerea prima sa Cupă Mondială, strângea gunoaie de pe străzile Parisului și împreună cu tatăl său le ducea la o fabrică de reciclare, obținând cu greu bani necesari supraviețurii. Și-a pierdut părintele patru ani mai târziu, dar și-a urmat visul, acela de a deveni unul dintre cei mai buni fotbaliști.

Acum e la Chelsea, e campion mondial și e mereu cu zâmbetul pe buze, o trăsătură moștenită din familie.

 

Publicat: 18 07. 2018, 14:53
Actualizat: 18 07. 2018, 14:54