Merită hocheiul feminin să fie inclus în programul Jocurilor Olimpice? Aceasta este una dintre marile dileme înaintea competiției supreme de la Soci.
Formatul întrecerii turneului feminin a stârnit deja comentarii. La start sunt calificate opt reprezentative, împărțite în două grupe. Partea interesantă însă abia acum începe: o națională poate să piardă toate cele trei meciuri în grupă, dar totuși să obțină o medalie olimpică (!). Așa cum ar putea fi cazul Finlandei sau Elveției, aflate în aceeași grupă cu SUA și Canada. După disputarea celor trei meciuri din grupă, toate reprezentativele se vor califica mai departe. Împerecherea se va face astfel: A1-B4, A2-B3, A3-B2, A4-B1. Din grupa B fac parte echipele Rusiei, Germaniei, Japoniei și Suediei.
În hocheiul feminin, decalajul între ce se joacă în campionatele nord-americane și restul lumii este imens. Tocmai din acest motiv, Federația Internațională a încercat să găsească un alt format, mai atractiv, care ar putea avea însă efect de domino. Hocheiul feminin este pe marginea „prăpastiei”, în sensul că din patru în patru ani se discută dacă această probă merită să fie menținută în programul Jocurilor Olimpice. Din 1998, când a fost introdus hocheiul feminin, SUA și Canada au dominat clar întrecerile. Același lucru este așteptat să se întâmple și la Soci. La Vancouver, în urmă cu patru ani, cele două naționale nord-americane au avut un golaveraj total de 72-3 în faza grupelor (!). Canada a câștigat cu 18-0, 10-1 și 13-1, în timp ce SUA s-a impus cu 12-1, 13-0 și 6-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER