Cum să ajungi campion olimpic. Ana Maria Brânză Popescu își spune povestea de succes. Partea a doua

În prima parte, Ana-Maria Brânză, aur la Jocurile Olimpice de la Rio cu echipa feminină de spadă a României, a povestit despre începuturile carierei și despre primele ei performanțe. „Mâncam conserve, aveam echipamentul peticit, mergeam în străinătate cu un microbuz vechi” – a dezvăluit Ana-Maria pentru Sports Business Academy.

CAPITOLUL VI. ACCIDENTARE GREA. S-A FĂ‚CUT BINE LA VRACI!

În 2009, a intervenit prima problemă foarte mare de sănătate. A simțit niște dureri persistente în articulația mâinii stângi, mâna ei de bază. 6 luni s-a tratat cu unguente, terapii, etc. După cosultații peste tot, chiar și în Franța, toți medicii i-au indicat intervenția chirurgicală pentru a continua sportul de performanță, dar nu i-a pus nimeni niciun diagnostic clar! „În acel moment, a apărut îngerul meu păzitor, domnul Decebal Mehedinți, un „vraci” care mi-a spus că o să mă fac bine. Cabinetul acestuia fiind la Câmpina, m-am mutat acolo pe o perioadă nedeterminată. După cinci săptămâni, eram aptă pentru antrenamente, m-am și speriat, deoarece nu credeam că e adevărat. M-am întors în sală și a fost foarte greu să mă reacomodez cu pregătirea, mai ales că eram în urmă cu antrenamentele” – dezvăluie Ana Maria pentru Sportsbusinessacademy.ro

CAPITOLUL VII. AUR CU ECHIPA LA CM!

Vicecampioana olimpică a reușit până la urmă să participe la CM din 2010, unde la individual nu a făcut mare „brânză”, dar cu echipa a strălucit pentru prima dată la un Campionat Mondial: „Am luat medalia de aur, dar a fost extrem de greu, din cauza presiunii. Am întâlnit și echipa gazdă, Franța, și a fost pentru prima dată când am văzut 2000 de oameni într-o sală de scrimă, care scandau împotriva noastră. Am trecut de Franța, iar în semifinale am întâlnit Coreea, o echipă de care mi-e frică și astăzi, deși au schimbat vreo două generații. În finală, am întâlnit Germania, niște fete foarte robuste și încrezătoare în forțele lor, dar le-am bătut, tinerețea și energia noastră le-au destabilizat. Publicul francez ajunsese să ne susțină pe noi!”

CAPITOLUL VIII. JO LONDRA 2012 – FIASCO

„Am muncit în continuare și am câștigat CM pe echipe în 2011, iar în 2012 am ajuns la JO de la Londra. Aici nu am reușit nimic. Mulți nu înțeleg că scrima e un sport de o zi. Muncești o viață și e posibil ca să nu reușești nimic chiar în ziua concursului. Înainte de meciul cu Coreea din sferturi, la încălzire ne ieșea absolut tot. Când a început concursul, nu ne-a mai ieșit nimic și am pierdut”, își continuă Ana Maria romanul carierei.

A ales să meargă mai departe, cu toate că, la sfârșitul lui 2012, când a reluat pregătirea, a văzut că are colege noi și alt antrenor: „Oamenii cu care lucrasem peste 10 ani nu mai erau lângă mine și trebuia să o iau de la zero”.

Până la urmă, schimbarea a fost benefică, 2013 fiind anul în care a obținut cele mai bune rezultate individuale: „M-a ajutat echipa aceasta frumoasă și nebună, fetele fiind debutante în echipa mare. Am obținut cu această trupă noua să luăm argintul la CE din 2013 și bronzul la CM”.

În 2014, a revenit Simona Gherman și începea să se reînchege echipa veche, cea care devenise campioană mondială în 2010. A revenit și Loredana Dinu, iar ținta fetelor era Rio 2016. „Timp de doi ani, noi am visat la Rio. Din nou au fost meciuri de calificare, iar la CE trebuia să păstrăm punctele din 2015, când am luat aurul, pentru că altfel ni se scădeau. CE era cu 3 luni înainte de JO, astfel că presiunea rezultatelor era foarte mare. A fost o perioadă foarte grea, dar am reușit să o gestionăm” – spune „Brânzică” pentru SBA.

CAPITOLUL IX. JO DE LA RIO 2016

Și „Fetițele Powerpaff”, cum singure își spuneau, au ajuns la Rio. Prima acțiune în marele oraș brazilian: și-au cumpărat mături și detergenți pentru a face curat în camerele din Satul Olimpic! Iar echipamentul era mai mult sau mai puțin peticit! Bun început pentru un aur, nu?

La proba individuală, toate fetele au pierdut din primele tururi. Povestește aceeași eroină Ana Maria Brânză: „Glumeam deja că, de fapt, nu am vrut să le arătăm de ce suntem în stare și că o să vadă ele la proba pe echipe. Am avut pauză 5 zile între proba individuală și cea pe echipe, iar la antrenament, cu două zile înainte de concurs, antrenorul ne-a zis nervos că nu suntem în stare de nimic. M-am gândit că e invers decât la Londra și poate ne ies toate chiar la concurs. La debut, am întâlnit SUA, o echipă unită, puternică, dar nu la fel de experimentată ca noi. Fetele m-au rugat să închid eu, dar, din cauza presiunii extraordinare, lucrurile nu au mers cum am sperat. Cu 58 de secunde înainte de final, eram condusă cu 3 tușe! Mi-am zis că trebuie să fac ceva, să nu sfârșim ca la Londra. În acel moment, s-a trezit copilul din mine, copilul acela căruia îi plăcea să se bată și de aceea se apucase de scrimă. Am reușit să o bat, ne-am bucurat, și urma Rusia în semifinale!”

Am aflat tot din expunerea făcută de Ana Maria la Sports Business Academy că scrima din Rusia e la un nivel foarte ridicat față de noi. Rușii și-au permis să angajeze cei mai buni antrenori străini și pot să înscrie în competiție trei echipe diferite de aceeași valoare, iar noi avem în lot 10 sportive și o singură echipă. „Nu aveam timp de astfel de gânduri și, în plus, o victorie în fața lor ne asigura locul în finală și o medalie sigură, care era visul nostru. Meciul a fost mai simplu decât credeam. „Simonele”, Pop și Gherman, au fost cele mai bune, eu eram consumată de la meciul cu SUA și mă pregăteam pentru China”.

CAPITOLUL X, ULTIMUL. MAREA FINALĂ‚

Vorbește Ana Maria Brânză, una dintre performerele de la Rio: „Am ajuns în finală și mi-am dat seama că din nou suntem tratate de sus. Nu atât sportivele, dar antrenorul chinez avea așa o aură de om încrezător, care și-a dorit să întâlnească România în finală și era cu bagajele făcute să plece acasă cu medalia de aur. Dar antrenorul nostru ne-a montat, ne-a reamintit că în 2015 echipa Chinei ne-a îngenunchat la CM și că nu mai rezistă să îl vadă pe chinez cu nasul pe sus. Am zis ok, mai ales că domnul Podeanu e foarte modest și liniștit de obicei. Meciul în sine a fost de poveste. În timpul luptei, ne gândeam cu teamă în boxă când va urma revenirea Chinei, dar nu a fost cazul. Pentru prima dată în viața noastră, o sală întreagă a fost cu sufletul alături de noi!”

ȘI AȘA AM LUAT AURUL LA JOCURILE OLIMPICE!