Dă Nicușor Stanciu lovitura carierei după acest EURO? Ce scrie presa din Italia
Nicușor Stanciu este unul dintre cei mai interesanți jucători de la Campionatul European, lucru subliniat inclusiv de site-ul UEFA. Asta a atras și atenția mai multor cluburi importante din Europa, care și-au trimis reprezentanții să-l urmărească.
Mijlocașul de 23 de ani a atins în ultimul an vârful carierei. Stanciu a fost cel mai important jucător al Stelei și evoluțiile sale au fost încununate cu un loc în lotul pentru EURO 2016. Jucătorul stelist și-a confirmat forma și în tricoul naționeli, unde a marcat până acum de patru ori în șase apariții.
Stanciu a avut o evoluți foarte bună și în meciul cu Franța, primul de la EURO, când a reușit să scoată lovitura de la 11 metri din care Stancu a egalat. În plus, a dat două centrări excelente, neexploatate însă de ofensiva noastră. Jocurile foarte bune făcute de tânărul internațional român au captat și atenția unor cluburi importante din Europa.
Site-ul tuttomercatoweb.com anunță în exclusivitate Nicușor Stanciu este urmărit la EURO de reprezentanții mai multor cluburi importante din Serie A. Sursa citată nu dă nume, dar până acum s-a scris despre interesul lui Inter Milano și AC Milan. Gigi Becali vrea să exploateze momentul și cere nu mai puțin de 10 milioane de euro, un preț care ar putea îngreuna un eventual transfer.
România mai are cel puțin două jocuri la EURO, cu Elveția și Albania și poate merge mai departe în cazul unor rezultate bune. Asta ar însemna și mai multe șanse pentru Stanciu să iasă în evidență.