„Da, și femeile se uită la fotbal!”. Emma Zeicescu, vedeta TVR, are un mesaj înainte de semifinalele Cupei Mondiale | FOTO

Și jurnalista de la TVR, Emma Zeicescu, se numără printre fanii sportului rege. Moderatoarea emisiunii Perfect Imperfect de la TVR 1 se bucură de luna de fotbal mondial și crede că avem parte de un campionat al surprizelor. Negociază cu băiatul ei de 4 ani, Rafael Idris, cine e stăpânul telecomenzii mai ales pentru meciurile de la ora 21.00.  
Am stat de vorbă cu Emma Zeicescu despre fotbal și Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia și am aflat și pe cine mizează ea în finală.


Fotografii: Elena HIRTAN

Ce strategie ti-ai pregatit pe perioada CM (o lună întreagă de fotbal )? Petreci timp în fața televizorului sau pleci cât mai mult departe de el?
Îmi place fotbalul. Dacă ar fi după mine, aș vrea să am campionate mondiale și europene… non stop. Cum am și rubrică de Mondial în emisia zilnică Perfect Imperfect de la TVR 1, chiar aveam nevoie de o strategie. Eu nu fac parte din categoria femeilor care vor să își împiedice partenerul să se uite la fotbal. Ba chiar dimpotrivă, aș zice. Mai ales dacă joacă o echipă tare, atunci fotbal să fie! Pe mine mă bucură luna asta de fotbal și pentru că am ocazia să văd exact cam care mai este nivelul. Daca mă uit până acum la ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial FIFA Rusia, la cum au plecat acasă Argentina, Spania, Germania, Portugalia sau Brazilia, parcă l-aș numi campionatul surprizelor.

Cine este stăpânul telecomenzii în casă în această perioadă? Dar în general?
În general….Rafael Idris, băiatul meu de 4 ani, stăpânește televizorul pentru desene animate și YouTube. Așa că a trebuit să discutăm. În perioada asta, lucrurile arată cam așa: la meciurile de la ora 17.00, când copilul este la bunici, nu sunt probleme. Când vine vorba de meciul de la ora 21.00, apare negocierea cu copilul. Cine ia televizorul – asta e intrebarea! În final, cedez doar dacă meciul este plictisitor și am apucat să îmi fac o idee despre ce fotbal se joacă în acel moment.

Ești microbistă? Dacă da, pe cine mizezi în acest an la CM? Cine va juca finala?
Uitându-mă până acum la evoluțiile marilor echipe, parcă aș fi tentată să aleg Belgia sau Croația. Este fabulos să rămâi în competiție și să arăți că știi fotbal, deși nu făceai parte dintre preferate. Sunt o pasionată de fotbal, dar am ajuns să mă uit mai mult la europene sau mondiale. Am să aleg totuși o echipă care mie mi-a demonstrat până acum că e constantă, tehnică și care reușește și să joace un fotbal spectacol – Franța. Nu mă vedeam ținând cu Franța, dar au o maturitate a lotului pe care eu o apreciez. În finală, deși mi-au plăcut mult și belgienii, și croații, o să mizez pe Franța și Anglia. Să vedem cine iese în viață din semifinale însă…

Câte mecriuri ai văzut până acum de la CM? Câte ai ratat?
Am văzut destul de multe încât să îmi stochez în memorie Brazilia-Eleveția, Croația – Danemarca, Spania – Rusia… Mi-am adus aminte din nou și de emoțiile de la penalty-uri, așa că sigur am să aleg un loc relaxat ca să văd finala. Da, și femeile se uită la fotbal!
 

Publicat: 09 07. 2018, 21:34
Actualizat: 09 07. 2018, 21:56