Naționala de tineret a României a fost revelația Campionatului European din Italia și San Marino din această vară, iar o parte dintre băieții lui Mirel Rădoi au primit oferte de transfer.
Potrivit lui Andrei Vochin, consilerul președintelui FRF, 4-5 jucători de la U21 se vor transfera în perioada imediat următoare.
„Știu sigur că sunt 4-5 jucători care au mai multe oferte în momentul ăsta și vor să vadă unde aleg să meargă. Important e să aleagă foarte bine. Pe urmă mai e important, că odată cu scurgerea timpului, să nu se trezească în proverbul ăla, alegi până culegi„, a spus Andrei Vochin pentru Telekom Sport.
Ianis Hagi și George Pușcaș sunt cei mai curtați fotbaliști români ai momentului, însă pe lista de posibile transferuri se regăsesc și Ionuț Nedelcearu, Alex Cicâldău, Cristi Manea și Alex Pașcanu.
De altfel, transferul lui Ianis Hagi (20 de ani) s-a transformat într-o adevărată „telenovelă” a verii, după ce au circulat multe informații și zvonuri legate de viitoarea destinație a fiului „Regelui”. Se pare că rușii de la Spartak Moscova au cele mai mari șanse să obțină semnătura decarului naționalei de tineret, după ce presa rusă a scos la iveală faptul că negocierile dintre cele două cluburi sunt foarte avansate.
Duminică seară, presa spaniolă a venit cu o altă variantă: Planul Barcelonei a ieșit la iveală: Ianis, cumpărat și trimis sub formă de împrumut la echipa lui Ronaldo din La Liga
„Astăzi e o echipă, mâine e alta. E adevărat că el are discuții, avem discuții cu unii, cu alții. Nu e concluzionat, nu e sută la sută. Cu siguranță că vom alege o echipă bună, care joacă fotbal, care face parte din primele cinci, șase țări dezvoltate și puternice și o echipă care se bate la titlu. Care se bate acolo sus, să joace în Europa. I-am zis, e același moment pe care l-am avut eu când am plecat de la Sportul. Am fost la o echipă care juca fotbal, juca bine, poate era una dintre cele mai bune din România, dar nu câștiga. El are nevoie să câștige, echipa îl face mai puternic, mai bun.
Are nevoie de o echipă puternică, de un mediu mult mai bun, ca să ajungă mai bun. Eu m-am dus la Steaua, am luat cea mai bună decizie atunci, într-un moment destul de dificil. Sper și noi acum să luăm o decizie bună. În două, trei zile cred că o să spunem acest lucru”, a spus Gică Hagi, după Supercupa cu CFR, 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER