Meciul dintre Germania și Argentina, 1-0 după prelungiri, se afla în ultimele minute ale timpului regulamentar, iar Mario Gotze a pășit pe gazonul stadionului Maracana din Rio de Janeiro fără a fi conștient că peste doar un sfert de oră avea să fie protagonistul bucuriei a peste 80 de milioane de conaționali. „OK, Gotze, du-te și arată lumii că ești mai bun decât Messi și că poți decide Campionatul Mondial. Ai potențialul de a face așa ceva”. Acestea erau cuvintele pe care mijlocașul de doar 22 de ani le-a auzit în pauza dintre cele două reprize de prelungiri din finala Mondialului.
În minutul 112 al partidei, coechipierul său Andre Schurrle s-a lansat într-o incursiune pe partea stângă a terenului, de unde a trimis o nouă centrare în careul porții apărate de Sergio Romero. Gotze a preluat mingea pe piept și a trimis-o în poarta sud-americanilor fără să mai aștepte măcar ca aceasta să atingă pământul. „Nu știu cum să descriu ceea ce am simțit. Pur și simplu te afli acolo, marchezi un gol, dar pe moment nu realizezi ce se întâmplă”, a povestit mijlocașul la finalul meciului.
„Un vis a devenit realitate”
„Este ceva incredibil”, a declarat mijlocașul de doar 22 de ani după ce a primit titlul de „Omul Meciului” pentru finala Campionatului Mondial din 2014. „Momentele de după finalul meciului au fost de nedescris. Am petrecut alături de echipă, alături de toată țara. Este un vis care a devenit realitate. Sunt mai mult decât fericit, sunt mândru de echipă și de ceea ce s-a întâmplat aici, în Brazilia„.
Mario Gotze (stânga), primind instrucțiuni de la Joachim Low înainte de a intra pe teren în minutul 87 al finalei cu Argentina
Selecționerul Joachim Low își merită partea lui de laude, după ce jucătorii pe care i-a introdus pe parcursul meciului de pe stadionul Maracana au fost cruciali în succesul Germaniei. Andre Schurrle și Mario Gotze, amândoi intrați pe teren din postura de rezervă, au fost protagoniștii unicului gol din finala cu Argentina. „I-am spus: >”, a relatat Low la finalul meciului din Rio de Janeiro. „Aveam un sentiment pozitiv în privința sa”.
„Gotze este incredibil. Poate juca în orice poziție, este un băiat minune. De asemenea, știu că are întotdeauna abilitatea de a decide un meci, ceea ce a dovedit și în partida de astăzi”, a concluzionat selecționerul în vârstă de 54 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER