De pe pista de atletism, pe cea de bob. Cum s-a transformat Lolo Jones, una dintre cele mai bune sprintere din lume

Lolo Jones a fost una dintre favoritele pentru medaliile de aur în proba de 100 de metri garduri la Jocurile Olimpice de la Beijing și Londra, dar a dezamăgit. Acum s-a reprofilat pe bob, devenind a zecea sportivă din America participantă la ambele variante ale Jocurilor Olimpice.

  • Jones are două medalii de aur la CM de atletism în sală (2008 și 2010), în proba de 60 de metri garduri
  • Sprintera de 31 de ani s-a apucat de bob în 2012, fiind dezamăgită de lipsa de susținere a colegilor de la atletism



Lolo Jones a fost marea dezamăgire a atletismului american la Jocurile Olimpice de la Londra

E august 2008, iar Lolo Jones e una dintre marile favorite ale probei de 100 de metri garduri de la Jocurile Olimpice de la Beijing. În calificări și semifinale, Jones alergase aproape perfect, reușind chiar un 12.43s, la doar 22 de sutimi de recordul mondial stabilit de bulgăroaica Yordanka Donkova în 1988. Însă în finală, Jones a dezamăgit. Lipsa de concentrare și presiunea prea mare, spune ea, au dus-o abia pe poziția a șaptea, departe de podium! Situația s-a repetat și la Londra, în 2012. Jones, din nou una dintre favoritele la aur în proba de 100 garduri, s-a comportat bine în calificări și semifinale. Finala a prins-o tot în afara medaliilor, pe locul 4, la 10 sutimi de bronz! A fost momentul în care atleta de 31 de ani, originară din Des Moines, a hotărât că e momentul să își schimbe cariera.


Cu un personal best de 7,72s, la 4 sutimi de secundă de recordul mondial, Jones are a treia cea mai bună performanță din istorie la 60m garduri în sală

A început bobul în 2012!
După două medalii de aur în proba de 60 de metri garduri la Campionatele Mondiale în sală din 2008 și 2010, Jones a vizat rezultate mari și în probele de pistă. Degeaba însă. Acestea n-au venit. „M-am simțit nedorită, am simțit că nimeni nu mă vrea. Lumea atletismului e una destul de dificil de înțeles”, povestește Lolo Jones pentru Associated Press. Din acest motiv, sportiva a decis să meargă la un trial pentru echipa de bob a Statelor Unite la Lake Placid, în toamna lui 2012. „Din prima săptămână acolo, am simțit că sunt într-un loc mai bun. Am putut reveni și în atletism mult mai puternică și mai concentrată. Mi-au oferit un nou start și le mulțumesc din suflet pentru asta”, explică sportiva de 31 de ani.


Sprintera de 31 de ani și-a încordat mușchii și a ajuns în echipa de bob a Statelor Unite

Jones, o alegere controversată
Grație calităților de atletă, Jones a devenit unul dintre cei trei frânari ai echipei naționale feminine a Statelor Unite. Iar pentru că a reușit cele mai bune performanțe în ultimul an, a fost aleasă pentru a o însoți pe Elana Meyers, al doilea pilot al Statelor Unite, devansându-le pe Emily Azevedo și Katie Eberling. Cele două nu au fost de acord cu decizia Federației, iar Jones a fost implicată, spune ea pe nedrept, într-un scandal mediatic important. Lauryn Williams, o altă sprinteră care s-a transformat în frânar, vor participa la Soci în două din cele trei echipaje de bob ale Statelor Unite și îi ia apărarea lui Jones: „A muncit cel mai mult din întreaga echipă. Alegerea a fost grea, dar cred că a fost corectă”. Însă nimeni nu dorește mai mult o medalie la Soci decât Jones, care speră să-și ia revanșa în fața suporterilor săi. Care nu-s deloc puțini! 380.000 dintre ei o urmăresc în fiecare zi pe Twitter, iar 281.000 sunt fani pe Facebook. „Sper să nu ratez o medalie”, spune Jones, care are un aur în proba de mixt a CM de bob de la St. Moritz din 2013.

 

Publicat: 07 02. 2014, 15:06
Actualizat: 07 02. 2014, 15:07