De trei ani în elită! România a încheiat în forță participarea la CM de scrimă de la Budapesta
România a eliminat în sferturi Coreea de Sud
Ana Maria Brânză și Simona Pop au fost decisive în finala mică
România a încheiat în forță participarea la Campionatul Mondial de scrimă de la Budapesta. Penultima zi de concurs, dar ultima în care am avut reprezentanți, ne-a adus medalia de bronz prin echipa feminină de spadă alcătuită din: Ana Maria Brânză, Simona Pop, Maria Udrea și Raluca Sbârcia.
Concursul a început dimineață devreme. La ora când mulți dintre locuitorii Budapestei își beau liniștiți cafeaua la una dintre terasele de pe celebra alee Vaci Utca, fetele lui Octavian Zidaru intrau pe planșă și începeau asaltul spre o mult-râvnită medalie.
Ce dulce a fost revanșa
Primele două tururi au trecut fără nicio emoție. După 45-14 cu o reprezentantă a Danemarcei ce mai are foarte mult de învățat în acest sport, ne-am încălzit pentru sferturi cu Venezuela: 45-30. Și în primele opt am dat din nou peste Coreea de Sud. Asiaticele ne-au învins la ultimele două competiții (Jocurile Olimpice și Jocurile Universitare), mereu în faza sferturilor, și deveniseră un fel de piază-rea pentru Brânză&Co. Numai că ieri a fost ziua româncelor. Excelent orchestrate de pe margine de Octavian Zidaru, fetele noastre au condus în permanență duelul și s-au impus la final cu 36-32. O mică observație: înainte de Mondiale, Coreea a vrut să se pregătească din nou în compania fetelor noastre, la fel ca înainte de Londra. Dacă atunci am acceptat, anul acesta le-am refuzat! Revanșa era luată, dar medalia nu era asigurată.
„Tancurile” rusești
În semifinale, tânăra echipă a României a dat peste Rusia, o națională extrem de puternică și de hotărâtă să măture tot în drumul ei spre finală. Și, din păcate, în ciuda faptului că Ana Maria Brânză a dat 20 de tușe, tricolorele au trebuit să se recunoască învinse. 33-44 și România a ratat șansa de a disputa a treia finală mare consecutivă la Campionatul Mondial. În 2010, la Paris, și în 2011, în Catania, am luat aurul, dar într-o altă formulă.
Bronzul care promite
Finala mică în fața Franței a fost dramatică. Fetele noastre au fost conduse până la ultimele două relee. La 21-24, Simona Pop a intrat pe planșă și a egalat la 25-25, iar Ana Maria Brânză și-a câștigat duelul cu 8-3 și a adus încă o medalie pentru România. Nu e aur, e bronz, dar, având în vedere vârsta fragedă a fetelor care au secondat-o pe Brânză, rezultatul e unul de excepție.
Pot să spun că sportivii români au făcut un Campionat Mondial excelent
Mihai Covaliu, președinte FR Scrimă
ECHIPA ROMÂNIEI
Ana Maria Brânză (29 de ani, Steaua)
Simona Pop (25 de ani, Steaua)
Raluca Sbârcia (24 de ani, Craiova)
Maria Udrea (23 de ani, Steaua)
Antrenor: Octavian Zidaru
Medic: Ion Mihai
Maseur: Mircea Lascăr
2 competiții de mare anvergură s-au disputat de când Covaliu e președinte-antrenor: CE de la Zagreb și CM de la Budapesta