DECLARAȚIA ZILEI | Graziano Pelle: „Eram un nimeni când am ajuns la Euro și am rămas la fel”

Atacantul Italiei, Graziano Pelle, le-a cerut iertare fanilor italieni pentru penalty-ul ratat în meciul cu Germania, în urma căruia naționala pregătită de Antonio Conte a fost eliminată de la Euro 2016.

„Sunt foarte trist și aș vrea să-mi cer iertare tuturor italienilor. Le cer scuze coechipierilor mei, antrenorului, fanilor și tuturor celor care mi-au ținut pumnii la acel penalty. Aveam un singur lucru de făcut, să înscriu. Ar fi fost incredibil să marchez. Eram un nimeni când am ajuns la Euro și am rămas la fel. Însă, întotdeauna am dat totul în tricoul Italiei”, a spus Pelle la conferința de presă, citat de Goal.

Internaționalul italian a explicat și gestul făcut spre portarul Germaniei, Manuel Neuer, înainte să execute lovitura de la 11 metri, când i-a sugerat că va încerca să trimită mingea lobat, pe centrul porții.

„N-am încercat să-mi bat joc de Neuer, ci să-l induc în eroare. Am văzut că s-a aruncat mai devreme la executarea penalty-urilor anterioare și am vrut să-l fac să rămână pe centru, de aceea am făcut acel gest care sugera că voi încerca să șutez în stil «panenka»”, a adăugat Graziano Pelle.

Graziano Pelle, în vârstă de 30 de ani, a jucat în patru dintre cele cinci partide ale Italiei la Euro 2016 și a marcat câte un gol cu Suedia, în primul meci din Grupa E, și cu Spania, în optimi. În total, atacantul echipei Southampton are 17 selecții și 7 goluri la prima reprezentativă.

Italia a pierdut, scor 1-1 (5-6 după loviturile de departajare), meciul jucat cu Germania, sâmbătă, la Bordeaux, în sferturile Campionatului European din Franța. Printre italienii care au ratat ținta la penalty-uri se numără și Graziano Pelle, alături de Simone Zaza, Matteo Darmian și Leonardo Bonucci.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 03 07. 2016, 19:24
Actualizat: 03 07. 2016, 21:37